Justiție

Guvernul Moldovei încă nu este pregătit să depună o reclamație la CEDO împotriva Rusiei în dosarul lui Ghenadii Kuzmiciov, fostul ministru de interne din Transnistria, fapt asupra căruia insistă avocatul acestuia, Veaceslav Țurcan. În răspunsul oferit la cea de-a doua adresare în acest sens a lui Țurcan, Biroul pentru reintegrare

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Orhei a fost condamnat la 18 ani închisoare pentru două tentative de omor la comandă, în Chișinău și Cantemir, precum și pentru păstrarea ilegală a armei de foc. Potrivit oamenilor legii, acesta a comis infracțiunile pe parcursul anului 2018, când a

Curtea de Apel Chișinău a respins, ca fiind neîntemeiată, contestația depusă de către Andrei Năstase în privința Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a decis deschiderea a 42 de secții de votare pentru alegătorii din localităţile din stânga Nistrului. Hotărârea a fost publicată joi, 8 octombrie. Subiectul a fost examinat de

Polițistul Andrei Amarfi din cadrul IP Florești, despre care autoritățile de la Chișinău au anunțat că ar fi fost răpit de către structurile de forță de la Tiraspol, a fost eliberat. Împreună cu acesta ar mai fi fost eliberat unul dintre cei patru cetățeni moldoveni reținuți anterior. Despre acest lucru

Alți trei cetățeni ai Republicii Moldova ar fi fost răpiți de către structurile de forță controlate de Tiraspol. Despre acest lucru a anunțat deputatul Partidului Democrat Alexandru Jizdan și vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic, în cadrul unei conferințe de presă din 8 octombrie. Alexandru Jizdan susține că similitudinile dintre cele

Organizațiile necomerciale vor putea presta servicii cu plată concurenților electorali. Este hotărârea Curții Constituționale, după ce deputatul Sergiu Litvinenco a contestat unele prevederi din Legea cu privire la organizațiile necomerciale, care le interzic acestora să presteze servicii pentru concurenții electorali în perioada campaniei electorale. „Organizațiile necomerciale pot presta servicii cu

Asociaţia pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor omului Promo-LEX a publicat detalii cu privire la cel de-al doilea cetăţean al Republicii Moldova care ar fi fost răpit de structurile de forţă de la Tiraspol, nerecunoscute oficial de Chișinău. Potrivit Promo-LEX, Adrian Glijin a fost răpit ieri, 7 octombrie, în jurul

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) susține că ceea ce i s-a întâmplat polițistului de la IP Florești ar avea legătură cu campania electorală și ar putea fi o tentativă „de influențare a proceselor democratice din Republica Moldova”. Despre acest lucru au anunțat reprezentanții instituției într-un comunicat publicat pe 8

Noaptea trecută, reprezentanții structurilor de forță din regiunea transnistreană au pătruns ilegal în casa angajatului IP Florești, din orașul Camenca, sub pretextul unor percheziții. Informația a fost publicată de Ministerul Afacerilor Interne, care a precizat că Andrei Amarfi a fost dus la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Interne a confirmat, astfel, informațiile

O sticlă cu jumătate de kg de mercur a fost găsită într-un bloc abandonat din Briceni. Potrivit polițiștilor de frontieră din Direcția regională NORD care au găsit butelia din plastic, aceasta era camuflată în apropierea stației de epurare a apei. Descoperirea a avut loc în cadrul Operațiunii „ORION II”, desfășurată

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x