Justiție

Cauza penală în care este vizat deputatul democrat Sergiu Sîrbu este „un dosar politic până în măduva oaselor”. Mai mult, cauza penală a fost intentată în baza declarației unui politician. Despre acest lucru a comunicat Sergiu Sîrbu, astăzi, 28 ianuarie. „Astazi am fost citat la Procuratura Anticorupție pentru a fi

Trei bărbați din capitală, care au deposedat prin escrocherie trei proprietari de imobilele din Chișinău, au fost condamnați la 12, 18 și respectiv, 5 ani și 6 luni închisoare. Despre acest fapt a anunțat Procuratura Generală, astăzi, 28 ianaurie. Potrivit sursei citate, în perioada 2014-2015, inculpații au pus la cale

Ministrul justiției Fadei Nagacevschi s-a arătat revoltat de critica „distructivă” a proiectului de reformă a justiției, pe care Ministerul Justiției l-a expediat deja Consiliului Europei pentru a fi evaluat. NM a analizat împreună cu experții ce reprezintă proiectul reformei și de ce acesta este criticat. Într-un mesaj postat pe Facebook

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliție (IGP), Alexandru Pînzari ar fi fost demis ilegal. O decizie în acest sens a fost pronunțată astăzi, 27 ianuarie de magistrații de la Judecătoria Chișinău, cu sediul Râșcani. Potrivit deciziei, „guvernul Republicii Moldova este obligat să-l restabilească pe Alexandru Pînzari în funcţia de

Curtea Constituțională (CC) a respins ca inadmisibilă sesizarea depusă de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Despre acest lucru se anunță pe site-ul CC. Anterior, Igor Dodon a solicitat Curții Constituționale să spună dacă: – este necesar votul majorității calificate

Un moldovean, care a introdus ilegal în Republica Moldova 4 kg de bijuterii de aur şi peste 2 kg de articole din argint, a fost condamnat la patru ani de închisoare și va trebui să plătească statului peste 170 de mii de lei, informează Procuratura Generală, astăzi, 27 ianuarie. Potrivit

Membrul Platformei Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi a fost declarat nevinovat în dosarul privind tentativă de transport a munițiilor la vama moldo-ucraineană. O decizie în acest sens a fost propunțată de către judecătoria din Belgorod-Dnestrovsk, astăzi, 27 ianuarie. Despre acest lucru a anunțat deputatul Vasile Năstase în cadrul unei conferințe

Procuratura Generală i-a înaintat, fostului șef al Procuraturii Anticorupție, învinuirea definitivă. Astfel, pe lângă cele două capete de acuzare, înaintate anterior – ”abuz de serviciu” și ”fals în acte publice”, Viorel Morari este acuzat și de „amestec în înfăptuirea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat publicat, luni, 27 ianuarie, de

Fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, care este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, a obținut licență de avocat. O decizie în acest sens a fost luată joi, 23 ianuarie de către Comisia de licențiere a profesiei de avocat. Hotărârea poate fi contestată în termen de 30 de

Pe parcursul anului 2019, în adresa Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova au parvenit 505 petiţii, dintre care 396 au fost adresate de către persoane fizice, 71- de către persoane juridice, 9- colective şi 29- petiţii anonime, se anunță într-un comunicat al instituției, astăzi, 24 ianuarie. Printre cele

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x