Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit miercuri, 10 iunie, din iazul din satul Dănceni, raionul Ialoveni. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat. Potrivit IGSU, la ora 12:06, salvatorii au fost solicitați să intervină, după ce în iazul din Dănceni, la
Deputații fracțiunii „Alternativa” au înregistrat pe 10 iunie un proiect de lege care ar permite autorităților locale să evacueze mașinile abandonate din curțile blocurilor și parcările publice. Autorii susțin că Moldova nu are până în prezent nicio reglementare în acest sens, deși problema există de trei decenii, nimeni, nici primarul,
Curtea de Conturi a găsit mai multe nereguli la Ministerul Culturii, după ce a efectuat un audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale instituției pentru anul 2025. Cea mai mare abatere constatată vizează patrimoniul public gestionat de instituțiile culturale aflate în subordinea ministerului, raportat cu 579,9 milioane de lei mai puțin
Inflația anuală a atins pragul de 6,8% în luna mai, arată datele Biroul Național de Statistică (BNS). De la începutul anului, prețurile medii de consum au crescut cu 4,9%, inclusiv prețurile la produsele alimentare – cu 6,6%. Comparativ cu luna aprilie, prețurile au crescut cu 0,4%. Pe parcursul ultimelor 12
Mitropolia Moldovei și-a exprimat „profunda nedumerire și regret” față de utilizarea imaginii Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău în promovarea festivalului „Moldova Pride 2026”. Reacția vine după ce lidera ALDE, Arina Spătaru, fostă preoteasă și ex-deputată, și-a exprimat public susținerea pentru evenimentul dedicat comunității LGBTQ+, publicând o imagine în care
În perioada 2021-2026, în Republica Moldova au decedat 19 militari. Tragediile au avut loc atât în timpul orelor de serviciu, cât și în afara acestora. Cauzele deceselor au fost: boală, accident rutier, deces subit, suicid și suicid cu arma din dotare. Datele au fost comunicate pentru NewsMaker de către Ministerul
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară percheziții într-un dosar care vizează implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni, estimat la aproximativ 40 de milioane de lei. Potrivit CNA, sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi
Vineri, 12 iunie, vor ieși la protest și fermierii din raionul Cahul. Un anunț în acest sens a fost făcut de Asociația „Forța Fermierilor”. Menționăm că, în ajun, asociația anunța un protest al fermierilor din raionul Fălești, tot pentru data de 12 iunie. Pe 10 iunie, Asociația „Forța Fermierilor” a
Consiliul de Supraveghere al companiei publice „Teleradio-Moldova” a lansat concursul pentru funcția de director general, iar depunerea dosarelor de candidatură va fi posibilă cel mai probabil începând cu luni, 15 iunie, după publicarea avizului în Monitorul Oficial. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker, de către Corneliu Popovici, membru al Consiliului
Miercuri, 10 iunie, în Republica Moldova sunt așteptate temperaturi de până la 30 de grade Celsius, potrivit prognozei Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu. Cerul va fi variabil pe întreg teritoriul țării, iar în sudul țării sunt prognozate ploi slabe izolate, însoțite de descărcări electrice. În orele nocturne și