Imagine simbol

Sprijin financiar pentru producătorii de lapte. Când începe depunerea dosarelor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat (de oaie, capră și vacă), în cadrul Apelului VII de plăți directe în sectorul zootehnic destinat producătorilor de lapte. Dosarele vor putea fi depuse în perioada 6 iulie – 14 august. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Potrivit AIPA, sprijinul financiar vizează producătorii de lapte care dețin exploatații zootehnice autorizate sanitar-veterinar și nu au restanțe la plata impozitelor și taxelor către bugetul public național. De asemenea, solicitanții trebuie să fie membri ai unei asociații de profil a producătorilor agricoli și să nu figureze în lista de interdicție a beneficiarilor de subvenții. Totodată, aceștia nu trebuie să fie în proces de insolvabilitate sau lichidare.

Cererile de finanțare se depun la direcțiile teritoriale ale AIPA, în termenul stabilit, împreună cu actele prevăzute de cadrul normativ. Modelul cererii, lista documentelor necesare și alte detalii privind condițiile de accesare a sprijinului sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.

AIPA îi îndeamnă pe producătorii eligibili să consulte din timp condițiile apelului și să depună dosarele complete în perioada de recepționare a cererilor.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Fiodor Gagauz, candidatul socialiștilor, înregistrat oficial în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei

Fostul deputat Fiodor Gagauz a fost înregistrat oficial în calitate de candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei din partea Partidului Socialiștilor. Acesta este primul dintre cei opt pretendenți care au depus documentele la organul electoral înregistrat în cursă. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Electoral Central al Găgăuziei din 1 octombrie, a confirmat pentru NewsMaker președinta interimară a instituției, Svetlana Colesnic.

Fiodor Gagauz și-a anunțat intenția de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei pe 24 iulie. Acesta declara atunci că a luat decizia „nu de dragul luptei politice”, ci pentru că regiunea are nevoie de „liniște, unitate și să meargă înainte”.

Pe 24 septembrie, PSRM a anunțat că îl va susține pe Gagauz. Anterior, liderul formațiunii, fostul președinte Igor Dodon, îl prezentase pe deputatul Grigore Uzun drept viitor candidat și afirmase că îl va sprijini.

Gagauz are 68 de ani, este jurist de profesie și este originar din satul Gaidar, UTA Găgăuzia. A activat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv ca șef al Direcției Afaceri Interne a Găgăuziei. A fost deputat în Adunarea Populară, apoi în Parlamentul Republicii Moldova, din partea PSRM și a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

În ultimii ani, Gagauz a promovat ideea federalizării Republicii Moldova și a susținut referendumul organizat în Găgăuzia în 2014.


Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie. În aceeași zi vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: