Calea spre UE Comisia Națională pentru Integrare Europeană, convocată în ședință de către președinta țării Maia Sandu, a aprobat Planul pentru limitarea influenței excesive a intereselor private (deoligarhizare). Acesta face parte din cele 9 recomandări ale Comisiei Europene. Planul prevede excluderea lacunelor normative și deficiențelor practice, astfel ca instituțiile și
Procuratura și poliția reacționează la reportajul NM Reportajul NM despre profesoara înregistrată în timp ce insultă un elevla o lecție a provocat numeroase reacții și comentarii printre cititori. De asemenea, materialul a atras atenția forțelor de ordine. Poliția capitaleiși Procuratura Generală s-au autosesizat și au anunțat că vor demara investigații.
Moldova se pregătește de negocieri cu UE Președinta Maia Sandu a discutat la telefon cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis despre viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar și despre relațiile bilaterale dintre cele două țări. Astfel, în anul 2024, Grecia va deschide la Chișinău o ambasadă. În ajun, Sandu a
Sandu și primarii Președinta Maia Sandu a invitat toți primarii nou aleși să participe, pe 9 decembrie, la un forum. În cadrul reuniunii urmează a fi discutate planurile de dezvoltare a țării. Apropo despre alegeri. Potrivit cercetării realizate de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, numărul de femei candidate la funcția de
România sărbătorește La București, în data de 1 decembrie, a avut loc o paradă militară cu ocazia Zilei Naționale a României. La paradă au participat și 17 militari din Garda de Onoare a Armatei Naționale din Moldova în frunte cu ministrul Apărării Anatolie Nosatîi. Oficiali moldoveni au felicitat România cu
Parlament: discursul lui Stefanchuk și demersul opoziției Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, a rostit un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău. În discursul său, Ruslan Stefanchuk s-a declarat bucuros că Ucraina și Moldova merg împreună pe calea spre
Sandu se întâlnește și discută Maia Sandu s-a întâlnit cu o delegație de eurodeputați care fac parte din Comitetul Parlamentar de Asociere RM — UE, pentru a discuta calea de devenire a Moldovei țară europeană și succesele reformelor implementate de autorități. Eurodeputatul Siegfried Mureșan a remarcat faptul că «astăzi Moldova
EUROSFAT la Chișinău În Capitala Moldovei a avut loc pentru prima dată forumul anual economic din România — EUROSFAT. Acesta a fost inaugurat cu discursul președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen și a președintei Parlamentului European Roberta Metsola. În fața oaspeților a vorbit vicepreședintele Parlamentului Moldovei Mihai Popșoi, ambasadorul
Viscolul din noiembrie Un puternic ciclon a acoperit Europa de Est. Duminica trecută, vremea s-a dezlănțuit în Bulgaria, România, Moldova, regiunile de pe litoralul Mării Negre din Ucraina și Rusia. Milioane de oameni au rămas fără electricitate. La Odesa a fost avariată o centrală termică puternică. Soci a fost inundată.
Parlament: situația excepțională, acorduri, bani Starea de urgență în Moldova a fost prelungită cu încă 30 de zile. Guvernul a motivat necesitatea deciziei cu războiul din Ucraina. Majoritatea parlamentară a susținut propunerea cabinetului de miniștri. Deputații blocului comuniștilor și socialiștilor s-au pronunțat împotriva deciziei ți în semn de protest au