Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat pe liderul belarus, Alexandr Lukașenko — considerat un apropiat al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin — cu prilejul Zilei Independenței Republicii Belarus. Dodon susține că relațiile dintre Moldova și Belarus se bazează pe respect și înțelegere reciprocă și își exprimă
Pe 3 iulie, Judecătoria sectorului Buiucani continuă să examineze dosarul în care este vizată bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, susținută activ de oligarhul fugar Ilan Șor. Ședința de judecată a început la ora 9:00. Între timp, în fața sediului instanței are loc un protest. Cei adunați în fața instanței scandează: „Evghenia,
O trotinetă electrică a luat foc în mers, în timp ce era condusă de o persoană, pe bulevardul Moscova din capitală. Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar incendiul a fost lichidat rapid. Cazul a fost raportat de reprezentanții poliției. Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în seara zilei
Invitații false la miting Partidul de guvernământ PAS a anunțat că unii cetățeni ai Moldovei au primit apeluri telefonice automate cu propunerea de a participa contra cost la un miting de susținere a summitului Moldova—UE în fața sediului partidului. PAS a declarat că nu are nicio legătură cu aceste apeluri și a presupus că în spatele lor s-ar afla reprezentanți ai fostului Partid «Șor». Reamintim că summitul Moldova—UE va avea loc pe 4 iulie. Fermierii amenință cu proteste reale Asociația
Tribunalul Ilfov din România a dispus, pe 2 iulie, eliberarea condiționată a fostului deputat Cristian Rizea, aflat în detenție la Penitenciarul București-Jilava. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. Prin hotărârea definitivă, tribunalul a decis punerea în libertate a condamnatului, cu condiția ca acesta să
Șeful Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), Oleg Alexa, acuză de monopol în domeniul caselor de marcat destinate transportatorilor. Potrivit lui Alexa, prin instaurarea sistemului electronic e-Bilet, autoritățile „impun utilizarea unui singur model de casă de marcat, produsă de o firmă anumită“. Șeful asociației a făcut aceste declarații
Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Irlandei vor fi recunoscute reciproc, pe teritoriul celor două state. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 2 iulie, inițierea negocierilor asupra unui Acord în acest sens. Potrivit unui comunicat al Guvernului, moldovenii stabiliți în Irlanda își vor putea preschimba permisele
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, nu susține demisia directorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Dragoș Guțu, aprobată astăzi de Guvern. Oficiala a scris pe rețelele de socializare că, dacă ar fi fost prezentă la ședință, ar fi votat împotrivă. Nemerenco i-a mulțumit colegului său, ministrul Educației Dan Perciun – singurul
La final de mandat, deputata Reghina Apostolova ar putea primi înapoi pașaportul diplomatic. Judecătoria Chișinău i-a dat câștig de cauză deputatei într-un litigiu cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce instituția i-a retras documentul. Potrivit hotărârii pronunțate pe 24 iunie, MAE este obligat să-i restituie pașaportul. Decizia nu este definitivă
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a venit cu o reacție la protestul organizat pe 2 iulie, în fața sediului Executivului, de partidul condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah. Acesta sugerează că manifestația ar fi fost coordonată din afara țării și că ar face parte dintr-o campanie