Colaj NM

Guțul, mai aproape de a-și afla sentința. Protest în timpul ședinței de judecată: „Evghenia, eroul nostru” VIDEO

Pe 3 iulie, Judecătoria sectorului Buiucani continuă să examineze dosarul în care este vizată bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, susținută activ de oligarhul fugar Ilan Șor. Ședința de judecată a început la ora 9:00. Între timp, în fața sediului instanței are loc un protest.

Cei adunați în fața instanței scandează: „Evghenia, eroul nostru”, „Svetlana, suntem cu tine”, „Evghenia, suntem cu tine”, „Libertate”.

La ultima ședință de judecată, pe 1 iulie 2025, procurorii au cerut o pedeapsă de 9 ani de închisoare în regim semi-închis pentru Evghenia Guțul, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. De asemenea, acuzatorii au solicitat ca aceasta să fie privată, timp de 5 ani, de dreptul de a face parte dintr-un partid politic.

Pe lângă Evghenia Guțul, procurorii au solicitat o pedeapsă de 8 ani de închisoare și pentru Svetlana Popan, șefa oficiului principal al ex-Partidului „ȘOR”.

Conform procurorului de caz, Cristina Gladcov, ambele inculpate sunt vizate în dosar pe două capete de acuzare. Totodată, acuzatorii au cerut confiscarea sumelor menționate în actul de învinuire și menținerea sechestrelor, pentru a asigura recuperarea prejudiciilor în favoarea statului. În cazul Evgheniei Guțul, prejudiciul estimat este de 40 de milioane de lei, iar în cazul Svetlanei Popan – de 9 milioane de lei.

După ședința de judecată, Guțul a spus că dosarul penal în care este acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor” ar avea un caracter politic. Ea adăugat că ar fi fost vizată în mod selectiv din cauza funcției pe care o deține, în timp ce alte persoane cu roluri mai importante în ierarhia partidului – declarat între timp neconstituțional – ar fi fost scutite de urmărirea penală.

***

Amintim că, în aprilie 2024, Procuratura Anticorupție a trimis în instanța de judecată cauza împotriva Evgheniei Guțul. Conform procurorilor, Guțul – activând în cadrul Departamentului de monitorizare, planificare și control al ex-Partidului „ȘOR” – a introdus sistematic bani de contrabandă în Moldova, preponderent din Rusia, în perioada 2019-2022. De asemenea este învinuită că a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale ale ex-Partidului „ȘOR”, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate la Chișinău de fosta formațiune. Astfel, prin această activitate, Guțul ar fi acceptat finanțarea ex-partidului din partea unei grupări criminale organizate cu 42,4 milioane de lei.

Acuzații similare au fost înaintate și împotriva Svetlanei Popan. Potrivit actului de acuzare, în perioada septembrie-noiembrie 2022, aceasta a acceptat cu bună știință 9,7 milioane de lei de la o grupare criminală organizată. Mijloacele financiare ar fi fost utilizate pentru a achita protestatarii ex-partidului, precum și salarii necontabilizate (în plicuri) membrilor de oficii teritoriale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: