Texte

Rachetă de croazieră în Moldova? În seara de 17 august, în apropierea satului Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, a explodat o dronă care, potrivit unor canale de Telegram ucrainene, ar fi putut fi o rachetă de croazieră rusească «Banderoli». Poliția a izolat locul exploziei, aflat la aproximativ 3 km de sat. Nimeni nu a fost rănit, însă după explozie a izbucnit un incendiu. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a condamnat încălcarea spațiului aerian al țării și a calificat incidentul drept

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să

Șefa statului, Maia Sandu, susține că cetățenii Republicii Moldova vor primi compensații și în următorul sezon rece și „ca de obicei, se pornește de la cei cu venituri mai mici”. Sandu a spus că Guvernul încearcă să identifice resursele, dar trebuie să se pregătească totodată pentru „cel mai prost” scenariu,

Președinta Maia Sandu salută decizia autorităților de a facilita tranzitul cerealelor ucrainene, în pofida îngrijorărilor exprimate de fermierii din Moldova. Șefa statului susține că Guvernul trebuie să găsească soluții pentru ca producătorii locali să nu fie afectați, însă consideră că Moldova „nu poate să întoarcă spatele” Ucrainei. Alte state, spune

Un obiect aerian a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova în seara zilei de 17 august. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Apărării, care a precizat că, în acest context, spațiul aerian pe sectorul Centru a fost închis pentru 15 minute. Potrivit datelor preliminare ale Ministerului, obiectul a dispărut

Președinta Maia Sandu crede că unele drone ajung din întâmplare în Republica Moldova, iar altele „pentru că sunt trimise și nu doar în spațiul nostru aerian”. În același timp, șefa statului susține că o eventuală expulzare a ambasadorului agreat al Rusiei la Chișinău, Oleg Ozerov, nu va opri survolările neautorizate

Cetățenii Republicii Moldova primesc SMS-uri prin care sunt informați despre amenzi pentru parcare neregulamentară. Despre acest lucru a anunțat, pe 17 august, Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a atenționat că mesajele sunt false și nu aparțin oamenilor legii. Cetățenii primesc aceste mesaje false în ultimele zile, a precizat Inspectoratul.

Ministerul Sănătății a lansat concursuri pentru funcția de director în șase instituții medico-sanitare publice din țară. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Gasnaș, pe 17 august. Oficialul susține că sunt căutați manageri cu experiență, integri și cu „o viziune clară” asupra dezvoltării instituțiilor. Este vorba despre patru spitale raionale,

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze un control al averii în privința fostei ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia, Norvegia și Finlanda, Liliana Guțan, după examinarea unei sesizări privind posibile nereguli în declarațiile sale de avere. Un proces-verbal în acest sens a fost emis pe 14 auugust.

Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, susține că salariile diplomaților din Moldova, în special ale celor aflați la început de carieră, sunt prea mici și descurajează specialiștii să rămână în sistem. Oficialul a declarat, într-un interviu pentru Moldova 1, că, în pofida percepției potrivit căreia „diplomația ar fi un

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x