Texte

NewsMaker se află la fața locului unde un obiect asemănător unei drone ar fi căzut pe acoperișul unui bloc din capitală. Imaginile surprinse arată deteriorări în dreptul unei ferestre, iar pe acoperiș sunt vizibile fragmente care par a fi bucăți de tencuială. Amintim că un cetățean a sesizat poliția, în

Pe 28 aprilie 2026 se împlinesc 12 ani de la abolirea de către Uniunea Europeană a regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în Spațiul Schengen. Conform datelor Ministerului Afacerilor Externe, pe parcursul celor 12 ani de călătorii fără vize în Spațiul Schengen, peste 2,7 milioane

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi implicat într-o schemă de escrocherie, coordonată din afara Republicii Moldova, a fost reținut. În urma unor percheziții efectuate de polițiști și procurori, în posesia bănuitului a fost depistate peste 2 milioane de lei. Informațiile au fost confirmate de

În luna mai, în Italia va avea loc premiera unui film care are în centru ancheta asupra „Rosei Lazar”. Aceasta, potrivit scenariului, este o adolescentă originară din Republica Moldova, victimă a violenței. În film, ea este găsită într-un șanț la periferia orașului italian Perugia, iar de caz se ocupă un

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, are un nou consilier. Este vorba despre Ion Mocanu, numit în funcția de consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase. Decretul a fost semnat pe 27 aprilie. Precizăm, funcția este una nou creată în cadrul instituției prezidențiale. Mocanu își va începe activitatea în cadrul instituției

Dosarul „Kuliok”, în care figurează fostul președinte și lider al PSRM Igor Dodon, va fi redistribuit aleatoriu unui alt judecător-raportor. Înlocuirea unui judecător din complet nu atrage în mod automat reluarea judecării cauzei de la început. Precizarea a fost făcută de Curtea Supremă de Justiție. Se întâmplă după ce judecătorul-raportor

Ziua Drapelului de Stat: reportaj NM În Moldova a fost marcată Ziua Drapelului de Stat — simbol al suveranității, independenței și unității. La evenimentul solemn a fost prezentă conducerea țării. Mai multe despre cum a decurs sărbătoarea și ce semnificație are — în reportajul video realizat de NM «Roșu — ca dragostea, galben — ca pâinea, albastru — ca pacea»: în Moldova este sărbătorită Ziua Drapelului«. Referendum la Chișinău? La Chișinău ar putea fi organizat un referendum, dacă se confirmă

Un cetățean a sesizat poliția, în noaptea de 27 spre 28 aprilie, anunțând depistarea unui obiect asemănător unei drone în Chișinău. Ajunși la fața locului, polițiștii au securizat zona, iar locatarii din scara unui bloc au fost evacuați temporar. Informațiile au fost comunicate, pe 28 aprilie, de Inspectoratul General al

Modelul actual de aprovizionare cu gaze a regiunii transnistrene nu este unul „sustenabil” și mai devreme sau mai târziu va trebui înlocuit cu unul „transparent”. Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, în ediția din 27 aprilie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Peste 70% din cazurile de violență digitală împotriva femeilor din Republica Moldova au loc pe rețelele de socializare. Principalul spațiu al violenței digitale sunt rețelele sociale: Facebook, Instagram, TikTok, Odnoklassniki, VKontakte și Snapchat. Aplicațiile de mesagerie precum WhatsApp, Viber sau Telegram au constituit 26,8% din cazuri. Datele provin dintr-un studiu

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x