Texte

Autoritățile vor face noi dezinsecții în căminul nr. 15 al Universității Tehnice a Moldovei, inclusiv în perioada vacanței de Paști, după ce studenții au semnalat, într-un reportaj NewsMaker, reapariția gândacilor, în pofida intervențiilor anterioare. Asigurările au fost date de ministrul Educației, Dan Perciun, după ședința Guvernului din 1 aprilie. Oficialul

Lucrările de reparație la linia Isaccea-Vulcănești sunt evaluate, aproximativ, la 500 de mii – 2 milioane de lei. Cifrele au fost anunțate pe 1 aprilie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în timpul unor declarații pentru jurnaliști. Potrivit oficialului, cifrele sunt preliminare și ulterior pot varia. Potrivit lui Junghietu, „Ukrenergo monitorizează

Starea de alertă de mediu pe bazinul Nistrului s-a încheiat, însă echipele rămân în teren și continuă monitorizarea calității apei. Declarația a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, înaintea ședinței Guvernului din 1 aprilie. Acesta a precizat că cele 22 de baraje absorbante rămân funcționale, materialul absorbant continuă să

Programul „Prima Casă” trebuie înlocuit cu un mecanism care să stimuleze construcția de locuințe noi la prețuri accesibile, în loc să pună presiune pe piața imobiliară prin stimularea cererii. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu Marian, în contextul în care bugetul programului

O porțiune de trotuar de la intersecția străzilor Avram Iancu și Ismail, Chișinău, s-a surpat și s-a format o groapă. Primăria capitalei a raportat că s-a produs o avarie la colectorul de canalizare. Directorul „Apă-Canal Chișinău” susține că „nu este o avarie ieșită din comun” și că, în acest sens,

De 1 aprilie, lăsăm deoparte, pentru câteva clipe, declarațiile și disputele politice și îi vedem pe politicienii din Moldova într-o lumină diferită de cea cu care ne-am obișnuit la televizor. Dincolo de declarații și conferințe, aceștia au fost surprinși, de-a lungul timpului, în ipostaze mai puțin obișnuite – de la

Guvernul intenționează să meargă săptămâna viitoare la Parlament pentru a propune abrogarea stării de urgență în sectorul energetic. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței de Guvern din 1 aprilie. Munteanu a spus că starea de urgență introdusă în sectorul energetic „nu a fost niciodată politică”.

Ministerul Finanțelor nu mai acceptă spre finanțare cereri pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului de stat „Prima Casă”, începând cu 1 aprilie. Instituția precizează că decizia a fost luată în legătură cu atingerea limitei alocațiilor prevăzute în bugetul de stat. Astfel, cererile înregistrate și validate, dar neacceptate pentru finanțare, rămân

Deputata PAS, Victoria Belous, a solicitat încă o dată scuze publice de la parlamentarul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Ea a precizat că actele prezentate de Costiuc, care îl vizează pe fratele ei – Vladimir Dolghi, director al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” – demonstrează contrariul acuzațiilor expuse

Va fi anulată starea de urgență în energetică? În Moldova ar putea fi anulată anticipat starea de urgență în sectorul energetic, a anunțat Centrul Național de Management al Crizelor. Instituția a precizat că autoritățile au gestionat eficient situația critică apărută după avarierea liniei electrice Isaccea—Vulcănești, însă sistemul energetic mai trebuie monitorizat, iar următoarele zile sunt considerate decisive pentru identificarea eventualelor probleme. ANRE: tarife, prețuri, noul șef Agenția

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x