Texte

București, 30 martie 2026 – Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, își extinde prezența regională și inaugurează primul restaurant KFC din municipiul Bălți, marcând astfel cea de-a patra unitate a brandului în Republica Moldova. Noua unitate, de tip food court, a presupus

Ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, consideră că procesul de integrare europeană va contribui la soluționarea diferendului transnistrean. Șeful misiunii diplomatice, care și-a început recent mandatul, a declarat că autoritățile de la Chișinău încearcă să prezinte locuitorilor din stânga Nistrului avantajele pe care le reprezintă perspectiva de a fi

În perioada 30 martie-5 aprilie, în Republica Moldova sunt așteptate ploi slabe și cer noros. Temperaturile din timpul zilei vor varia între +10°C și +17°C, iar cele din timpul nopții între +2°C și +10°C. Datele se regăsesc pe platforma Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În nordul țării, temperaturile din timpul zilei

Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, cere anularea stării de urgență în domeniul energetic, după ce autoritățile au anunțat că linia electrică Isaccea-Vulcănești a fost repusă în funcțiune. El a spus că, la următoarea ședință a Parlamentului, PSRM va înainta un proiect de hotărâre în acest sens. În contextul anunțului

Un automobil a fost surprins că nu acordă prioritate la doi pietoni, printre aceștia fiind și un copil mic, pe strada Alba Iulia din Chișinău. Inspectoratul General al Poliției a declarat că situația a avut loc pe 27 martie și că a identificat conducătorul auto, care, între timp, a fost

Pe 29 martie, la Chișinău, s-a desfășurat „Marșul tăcerii în memoria Ludmilei Vartic și în susținerea femeilor”. Manifestanții s-au adunat la Arcul de Triumf și au mers până la Ministerul Justiției, unde au lăsat pancartele care le-au purtat de-a lungul manifestației, precum și florile și lumânările. La manifestație au participat

240 de blocuri locative din Chișinău au rămas fără agent termic timp de mai multe ore. Acestea au fost reconectate în dimineața zilei de 29 martie, după ce, în după amiaza zilei de 28 martie, întreprinderea Termoelectrica a anunțat că o defecțiune la o conductă termică le-a lăsat fără căldură.

Un microbuz și patru ambulanțe au fost afectate de flăcări, unele dintre ele fiind grav deteriorate, în sectorul Ciocana al capitalei. Incidentul s-a produs în parcarea adiacentă unui service auto, după ce din zona microbuzului a izbucnit un incendiu. Informațiile au fost comunicate pe 29 martie de Inspectoratul General al

Șoferul unei mașini care aparține unei companii de taxi și un pasager al acestuia au fost transportați la spital. S-a întâmplat după ce automobilul a fost tamponat de o altă mașină. Aceasta era condusă de un tânăr care a refuzat testarea alcoolscopică și a fost reținut pentru 72 de ore.

Un bărbat de 44 de ani, pasager al unui automobil, a decedat după ce mașina în care se afla a derapat de pe carosabil. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 29 martie, în raionul Ștefan Vodă. Informațiile au fost comunicate de către Inspectoratul General al Poliției. Potrivit instituției,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x