Texte

Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, a anunțat că, în perioada 6-11 aprilie, va avea loc un pelerinaj în Israel, cu ocazia întâmpinării focului haric. Mitropolia a adăugat că, „în pofida circumstanțelor existente în Orientul Mijlociu, organizatorii pelerinajului mențin o legătură permanentă cu instituțiile statului gazdă, în vederea asigurării bunei desfășurări

Autoritățile de mediu din Republica Moldova monitorizează situația de pe râul Nistru, după ce în amonte de localitatea Naslavcea au fost observate pete uleioase. Specialiștii au prelevat probe de apă pentru a verifica calitatea acesteia, anunță Ministerul Mediului. Între timp, Chișinăul a solicitat informații din Ucraina pentru a stabili originea

Renato Usatîi, deputat al „Partidului Nostru” și vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament, a depus astăzi, 10 martie, un denunț la Procuratura Generală privind cazul celor doi ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate care ar fi deținuți în Federația Rusă. Parlamentarul solicită inițierea

Moldovagaz ar putea fi obligată să constituie stocuri de gaze pentru toți consumatorii din regiunea transnitreană. Măsura se referă nu doar pentru cei casnici și instituțiile sociale, ci și pentru cei industriali, conform cerințelor Directivei UE. Ministerul Energiei a înaintat un proiect de modificare a legii gazelor naturale în contextul

Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a fost decorat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu „Ordinul Republicii” – cea mai înaltă distincție de stat a R. Moldova. Evenimentul a avut loc la Vilnius, în cadrul vizitei oficiale de două zile a președintei Sandu în Lituania. Președinția precizează că distincția a fost

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, aflat într-o vizită la București pe 9 martie, a avut o întrevedere cu ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu. Discuțiile au vizat evoluțiile recente din procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și cooperarea dintre Republica Moldova și România. Potrivit unui comunicat publicat de

Președinta țării, Maia Sandu, este politicianul în care cei mai mulți moldoveni au cea mai mare încredere. De cealaltă parte, mai puțin de 2% din cetățeni au încredere în președintele Parlamentului, Igor Grosu, și premierul Alexandru Munteanu. Asta arată datele unui sondaj iData prezentat pe 10 martie. Președinta Maia Sandu

Sprijinul pentru unirea Republicii Moldova cu România a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, potrivit Barometrului iData prezentat pe 10 martie. Autorii cercetării spun că schimbarea ar putea avea legătură cu declarația președintei Maia Sandu, care a spus într-un interviu că ar vota pentru unire, dacă ar fi organizat

Peste 51% dintre respondenți au declarat că au foarte mare încredere în biserică, în timp ce peste 24% spun același lucru despre instituția prezidențială, iar 14% despre Parlament și 13% despre Guvern. Aproape 36% au foarte mare încredere în primăria localității în care locuiesc. Cel puțin aceasta arată rezultatele unui

Președinta Maia Sandu, care se află într-o vizită la Vilnius, face declarații de presă alături de omologul său lituanian, Gitanas Nauseda. https://t.co/XTBl4MkxJG — Gitanas Nausėda (@GitanasNauseda) March 10, 2026 Precizăm că Maia Sandu întreprindre o deplasare oficială la Vilnius în perioada 10-11 martie. Vizita are loc cu ocazia celei de-a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x