Deputați socialiști pleacă la Moscova pentru negocieri? Dodon, după întrevederea cu Ozerov: „Rusia rămâne un furnizor stabil de energie”

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, împreună cu alți membri din conducerea PSRM, planifică să întreprindă o vizită în Federația Rusă pentru a relansa dialogul în domeniul energetic. Anunțul a fost făcut de Dodon, după întrevederea cu Ambasadorul agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, din 27 martie.

Am reiterat poziția constantă a formațiunii privind necesitatea relansării dialogului strategic cu Federația Rusă, inclusiv pe dimensiunea cooperării în sectorul energetic, subliniind că actuala guvernare blochează acest proces”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Telegram.

De asemenea, liderul PSRM a menționat că, în contextul crizei energetice globale, Rusia rămâne un furnizor stabil de energie, cu prețuri accesibile, iar discuțiile au inclus consultări și negocieri parlamentare și interpartinice.

„Totodată, am menționat că în contextul crizei energetice globale, care, potrivit prognozelor, va duce la deficit de hidrocarburi și la creșterea semnificativă a prețurilor la resursele energetice, Federația Rusă rămâne un furnizor stabil de energie, la prețuri accesibile. De asemenea, am discutat detalii privind vizita conducerii PSRM în Federația Rusă, care are drept scop desfășurarea unor consultări și negocieri pe platforma parlamentară și interpartinică”, a mai spus politicianul.

Pe 12 martie, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a insistat asupra reluării negocierilor cu Federația Rusă și a subliniat că este dispus să meargă la Moscova pentru a discuta despre livrările de gaze și produse petroliere pentru Republica Moldova, în contextul crizei energetice generate de războiul din Orientul Mijlociu. Deputatul socialist a acuzat guvernarea PAS că se concentrează pe teme politice, în loc să caute soluții pentru problemele economice ale cetățenilor. Fostul președinte consideră că autoritățile de la Chișinău ar trebui să reia dialogul cu Moscova pentru a obține prețuri mai mici la energie.

Pe de altă parte, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat că solicitările lui Igor Dodon privind reluarea negocierilor cu Rusia nu sunt o soluție viabilă. Formațiunea de guvernare susține că Moldova va continua să coopereze cu furnizori „stabili” și „de încredere” și califică propunerea parlamentarului drept o revenire la „șantaj, umilință și dependență de un stat agresor”. Reacția a fost oferită pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas.

Guvernul Republicii Moldova a instituit, pe 4 martie, stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, ca măsură preventivă menită să protejeze consumul intern, în contextul tensiunilor din Golful Piersic care au dus la scumpirea carburanților în regiune, inclusiv în Moldova.

Pe 25 martie, autoritățile au declarat stare de urgență în sectorul energetic, tot pentru 60 de zile. Măsura a fost luată după ce, în seara de 23 martie, atacurile rusești din sudul Ucrainei au dus la deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, care conectează sistemele energetice ale Republicii Moldova și României. Moldelectrica, în coordonare cu operatorii din România și Ucraina, a pus în funcțiune rute alternative de alimentare pentru a menține furnizarea de energie electrică către întreaga țară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: