presedinte.md

Maia Sandu, la adunarea generală a judecătorilor: „Nu facem reforma justiției pentru că ne-o cere UE sau domnul comisar, dar pentru oameni”

Reforma justiției rămâne o prioritate în parcursul european al Republicii Moldova, a declarat președinta Maia Sandu la Adunarea Generală a Judecătorilor din 27 martie. Șefa statului susține că, fără un sistem de drept funcțional, țara nu poate deveni „cu adevărat civilizată”. Potrivit acesteia, deși reforma, începută în urmă cu câțiva ani, este una complexă și de durată, primele rezultate încep deja să fie vizibile.

„Apar primele sondaje care arată creșterea încrederii cetățenilor țării noastre în justiție. După decenii în care încrederea oamenilor a mers doar în jos. Aceste rezultate, încă plăpânde, dar valoroase, se datorează în mare parte muncii oamenilor onești și dedicați din sistem. Dar este necesar să recunoaștem că este încă destul de muncă până ca întreg sistemul judiciar să fie cuprins de spiritul dreptății”, a declarat președinta Maia Sandu.

Șefa statului a pledat, în fața judecătorilor, pentru continuarea procesului de evaluare externă a integrității etice și financiare a magistraților. Sandu consideră că vettingul este necesar pentru „o bună funcționare a justiției”.

Președinta consideră că sunt necesare acțiuni inclusiv în managementul instanțelor și al resurselor, precum și în „responsabilizarea” magistraților și formarea profesională. Eforturile Consiliului Superior al Magistraturii, susține Sandu, trebuie să fie canalizate, în continuare, „spre soluționarea problemelor sistemice și adoptarea măsurilor necesare în procesul de aderare”.

Maia Sandu a lăudat, în discursul său, activitatea Curții Supreme de Justiție în noua componență, care susține că „a demonstrat deja transparență și capacitatea de a gestiona o situație complicată, marcată de povara restanțelor”.

În ceea ce privește Curțile de Apel, unde există numeroase funcții vacante, Maia Sandu a declarat că reforma nu poate fi dusă la bun sfârșit dacă sunt tolerate „vulnerabilități generate de numiri rapide și superficiale”.

Președinta a constatat, în același timp, o „dinamică mai bună în examinarea cauzelor de corupție”. Potrivit ei, „soluționarea corectă” a acestor cauze contribuie nu doar la reducerea corupției, ci și la protejarea securității naționale. 

„Am mai spus și repet: reforma justiției nu o facem pentru că ne-o cere Uniunea Europeană sau domnul comisar, ci pentru că oamenii din țara noastră vor ca legea să stea în capul mesei, vor ca atunci când își caută dreptatea în instanță să aibă încredere că o vor găsi. Iar timpul este limitat”, a mai spus Maia Sandu.

Președinta a avertizat, în mesajul său către judecătorii prezenți, că de modul cum evoluează situația din justiție, depind următorii pași în negocierile de aderare, iar de consistența acțiunilor depinde finalizarea acestui proces: „Sunt sigură că nimeni din această sală nu-și dorește ca țara noastră să rateze șansa aderării la UE din cauza justiției insuficient reformate. (…) Vă încurajez să vă îndepliniți îndatoririle cu onestitate, cu tărie de caracter, cu respectarea strictă a legii. Pentru că încrederea societății se construiește prin rezultate”.

Precizăm, Adunarea Generală a Judecătorilor, care s-a desfășurat la Palatul Republicii, au participat aproape 300 de judecători. Pe lângă Maia Sandu, la reuniune a fost prezent și comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept, Michael McGrath, și ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari.

100 de dosare pe lună, pentru un judecător

În cadrul Adunării, CSM și-a prezentat raportul de activitate. Datele arată o creștere a volumului de muncă în instanțe. Judecătorii au soluționat aproape 240 de mii de dosare, cu 6,5% mai mult decât în anul precedent. În medie, un dosar a fost examinat în aproximativ 162 de zile. În același timp, a crescut volume de muncă: fiecare judecător a avut, în medie, peste 100 de dosare pe lună, cu aproape un sfert mai mult decât anterior.

Șeful CSM, Sergiu Caraman, a recunoscut că sistemul judecătoresc se confruntă cu o presiune semnificativă: „Numărul mare de dosare – peste 340.000, dintre care aproximativ 100.000 sunt încă pe rol, confirmă că deficitul de personal și suprasolicitarea rămân provocări majore. Justiția este, însă, elementul central al parcursului european al țării noastre. Deciziile dumneavoastră, stimați colegi, sunt cele care validează acest parcurs. Fără un sistem credibil, nicio reformă economică sau socială nu poate fi deplină”.

Tot în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor a fost examinat și aprobat proiectul de modificare a Codului de etică și conduită profesională.

Noile prevederi impun magistraților mai multă prudență în comunicarea publică. Aceștia trebuie să evite, între altele, declarațiile care ar putea afecta percepția de imparțialitate sau încrederea publicului în sistemul judiciar. Modificările vizează și comportamentul în mediul online. Judecătorii sunt obligați să utilizeze responsabil instrumentele de comunicare, să acorde atenție setărilor de confidențialitate și să evite distribuirea unor conținuturi care ar putea pune la îndoială neutralitatea sau independența lor.

Precizăm, în instanțele din Republica Moldova activează circa 400 de magistrați.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon

Dodon cere Curții Constituționale să verifice dacă foștii președinți pot fi judecați în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție

Igor Dodon contestă la Curtea Constituțională norma în baza căreia dosarele penale ale foștilor șefi de stat pot fi examinate în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Fostul președinte, al cărui dosar „Sacoșa neagră” este examinat în primă instanță chiar de CSJ, susține că după încheierea mandatului un șef de stat ar trebui să fie judecat de instanțele de drept comun, scrie IPN.

Sesizarea depusă de deputatul socialist vizează articolul 39 punctul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că CSJ judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele Republicii Moldova.

Dodon susține că această normă este aplicată prin analogie și foștilor șefi de stat, deși, în opinia sa, legea nu face o distincție clară între infracțiunile comise de un președinte în timpul mandatului, faptele de drept comun și situația unei persoane al cărei mandat prezidențial s-a încheiat.

Potrivit fostului șef de stat, după încetarea mandatului, în cazul în care nu a fost inițiată procedura constituțională de punere sub acuzare, fostul președinte ar trebui să fie cercetat și judecat conform regulilor generale de procedură penală, de instanțele de drept comun.

Deputatul socialist susține că menținerea competenței exclusive a CSJ pentru foștii președinți creează un regim juridic discriminatoriu. Pe de o parte, aceștia nu ar beneficia de mecanismul constituțional privind imunitatea și punerea sub acuzare de către Parlament, iar pe de altă parte ar fi privați de dreptul de a fi judecați de o instanță de fond și de a beneficia de o cale ordinară de atac.

Potrivit sursei citate, în sesizare se invocă încălcarea mai multor prevederi constituționale, inclusiv cele privind egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție, imunitatea președintelui și interzicerea instanțelor extraordinare. „Aplicarea mecanică” a normei, susține deputatul, transformă Curtea Supremă de Justiție dintr-o instanță supremă ordinară într-o instanță de excepție pentru un fost demnitar, lucru interzis de Constituție.

Igor Dodon solicită Curții Constituționale să suspende, până la examinarea sesizării pe fond, acțiunea articolului 39 punctul 2 din Codul de procedură penală. Totodată, el cere declararea ca neconstituțională a prevederii în partea referitoare la aplicarea acesteia în cazul infracțiunilor săvârșite de foști președinți și sesizarea Parlamentului pentru înlăturarea ambiguității legislative.

Sesizarea vine în timp ce Igor Dodon este judecat chiar de Curtea Supremă de Justiție în dosarul cunoscut generic drept „Sacoșa neagră”. Fostul șef de stat este acuzat de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Dodon pledează nevinovat și susține că dosarul ar fi motivat politic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: