Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a publicat pe 4 ianuarie o declarație în care denunță operațiunea militară a SUA în Venezuela și capturarea președintelui țării, Nicolas Maduro, acuzat de „narco-terorism”. Formațiunea politică a catalogat intervenția americană drept „un act de agresiune militară” și a menționat că scopul acesteia ar
În săptămâna 5-11 ianuarie, în Republica Moldova se așteaptă lapoviță slabă, ninsori slabe și ploi slabe. Aceste fenomene vor fi prezente în prima jumătate a săptămânii și vor afecta diferite regiuni. Temperaturile minime vor ajunge până la -10°C în nordul țării, iar maximele până la +8°C în sud. Datele se
Un automobil în care se aflau o femeie, copilul ei și concubinul acesteia a fost ținta unei împușcături. Incidentul a fost raportat de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, cazul a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie, pe drumul de legătură Tomai–Ceadîr-Lunga. Printre suspecți se numără soțul
Oamenii de știință au descoperit că boala Alzheimer ar putea fi inversată prin restabilirea echilibrului energetic al celulelor. Aceștia au ajuns la concluzia că creierul masculin și cel feminin îmbătrânesc în mod normal în același ritm și au mai arătat că, pentru a obține un succes profesional major, în tinerețe
Pe râurile și lacurile din Republica Moldova s-a format deja gheață, însă stratul este subțire și fragil, iar ieșirea pe suprafața acestuia poate pune viața în pericol. Salvatorii avertizează cetățenii să evite deplasarea pe gheață, chiar dacă aceasta pare solidă, și le cer părinților să-și supravegheze atent copiii și să
Traficul transfrontalier se desfășoară cu dificultate, duminică după-amiază, la mai multe puncte de trecere a frontierei din Republica Moldova, cele mai mari aglomerații fiind înregistrate la PTF Leușeni și PTF Palanca, pe sensul de ieșire din țară. Potrivit Poliției de Frontieră, la ora 15:35, fluxul de călători și mijloace de
Ninsorile revin în mai multe regiuni ale Republicii Moldova, iar condițiile de trafic se complică, avertizează Poliția Națională. Drumurile pot fi alunecoase sau acoperite cu zăpadă, motiv pentru care autoritățile recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la situația de pe carosabil și să păstreze o distanță
După câteva zile în care locuitorii Bălțiului au stat fără apă, alimentarea începe să fie restabilită treptat. Avaria din 2 ianuarie, de pe apeductul magistral Soroca–Bălți a fost remediată, rezervorul municipal este alimentat, iar rețeaua de 248 km se umple acum treptat, astfel încât presiunea stabilă să fie asigurată cât
O fată de 14 ani din regiunea transnistreană a intrat în comă, după ce a consumat alcool la o petrecere de Anul Nou. Adolescenta a fost dusă la spitalul din Dubăsari, iar în seara de 2 ianuarie a fost transferată la Chișinău. Informațiile au fost comunicate de autoritățile nerecunoscute de
Societatea pentru Protecția Păsărilor și Naturii din Republica Moldova a lansat un concurs de fotografii de iarnă, intitulat „Hrănește păsările și câștigă premii”. Pentru a participa, doritorii trebuie să instaleze o hrănitoare la fereastra lor și să fotografieze păsările care vin să se alimenteze. Autorii celor mai bune imagini vor