Energocom va solicita ajustarea tarifului la gaz până la sfârșitul săptămânii. Ministru: „Cu cât – un leu, doi – vedem”

Energocom urmează să transmită, în cursul acestei săptămâni, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de ajustare a tarifelor la gazele naturale. Anunțul a fost făcut pe 28 ianuarie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Oficialul a evitat să precizeze cu cât ar urma să scadă prețurile sau dacă noile tarife vor fi aplicate retroactiv.

„Partea bună e că pe parcursul acestei săptămâni, Energocom va transmite cererea către ANRE pentru ajustarea tarifului la gaz. Urmează ANRE să se expună în timpul pe care îl are conform regulamentului și a legislației. Estimăm că acest răspuns va veni foarte curând”, a declarat ministrul Energiei.

Întrebat cu cât ar urma să scadă tarifele, ministrul a evitat să ofere un răspuns concret: „E greu acum să spunem cu cât – un leu, doi – vedem după ce ANRE verifică calculele și cifrele pe care Energocom le va prezenta spre aprobare”.

Junghietu a evitat să spună și dacă noile tarife vor fi aplicate retroactiv: „Haideți să așteptăm să vedem după ce Energom transmite cifrele și ANRE-ul se va expune. Este subiectul lor”.

Reamintim că, pe 27 ianuarie, ANRE a aprobat costurile de bază ale Energocom pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în anul 2026. Suma aprobată este cu aproximativ 41 de milioane de lei mai mică decât cea solicitată inițial de furnizor. După aprobarea acestor costuri, Energocom poate să depună la ANRE o cerere separată prin care să ceară aprobarea prețurilor de furnizare a gazelor naturale către consumatori. Reprezentanții întreprinderii de stat au anunțat deja că solicitarea va fi transmisă „în cel mai scurt timp”.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 16,74 lei pentru un metru cub de gaz natural. Acesta a fost stabilit în decembrie 2024, când ANRE a aprobat o majorare de 3,13 lei per metru cub, ceea ce a însemnat o creștere de 27,5% a tarifului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Cât câștiga Tofan?/ Guțul nu vrea să lucreze în închisoare/ Turcia îi va învăța română pe găgăuzi

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Turcia reafirmă sprijinul pentru Găgăuzia
— Guțul nu a cerut să muncească și a fost transferată la Rusca
— Turcia va ajuta studenții Colegiului „Erdoğan” să învețe limba română
— Darea în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău, amânată din nou
— Alegeri noi în Chirsova: primarul, lipsit de funcție pentru jumătate de an
— Experții: înregistrarea cu Dodon, Plahotniuc și „Kuliok”-ul nu a fost modificată
— Caniculă în toată Moldova: până la 36 de grade și debite scăzute ale râurilor
— Repetiții pentru paradă: circulație sistată pe Bulevardul Ștefan cel Mare
— Averea premierului: milioane de dolari și investiții internaționale
— SIS demontează scenariul unei „bombe” la Cobasna. Ce riscuri există?
— Explozii în apropierea graniței: punctul de trecere Mirnoe-Tabachi, sistat
— ANRE a decis: gazul se scumpește din 1 septembrie
— Gaz mai scump, proteste la sediul ANRE: „Vrem să știm pe ce plătim”
— Scandalul cu vodka: deputată PAS, plângere împotriva unui membru „Democrația Acasă”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: