Cetățenii care nu și-au primit compensațiile la căldură prin card își pot ridica banii de la oficiile poștale, începând de astăzi, 15 decembrie. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru a beneficia de acest sprijin, este nevoie de prezentarea doar a unui buletin de identitate. În acest sezon rece, 605
Agenția Servicii Publice (ASP) urmează să anuleze peste 700 de permise de conducere, cel mai probabil începând cu săptămâna 15-21 decembrie. Declarațiile au fost făcute de directorul ASP, Mircea Eșanu, în ediția din 14 decembrie a emisiunii „Cutia Neagră Plus” de la TV8. Potrivit lui Eșanu, aceste permise au fost
Evacuatorul de ape mari al lacului Ghidighici, cel mai mare lac din țară, va fi reabilitat anul viitor, într-un proiect de importanță majoră pentru protejarea capitalei de inundații. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în urma unei vizite de lucru în weekendul trecut. Lucrările vor include remedierea
Școala de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) din Chișinău, unitate didactică și științifică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a anunțat „grevă japoneză” începând cu 15 decembrie. Potrivit instituției, „școala este eliminată din documente oficiale”, iar „angajații sunt presați să semneze acte administrative ce țin de
Cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Federației Ruse ar putea fi presați să accepte obligații militare. Avertismentul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, în contextul unui decret prezidențial emis la Moscova la 5 noiembrie 2025, care prevede că anumite categorii de cetățeni străini ce solicită permis de ședere sau
Hanuka, o sărbătoare religioasă evreiască, a fost marcată în seara de 14 decembrie în Republica Moldova. La evenimentele desfășurate în capitală au participat ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, precum și deputata Olga Ursu. „M-am alăturat comunității evreiești din Republica Moldova pentru aprinderea primei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în contextul atacului armat de pe plaja din Australia, în urma căruia, în timpul marcării Hanuka – o sărbătoare religioasă evreiască, au fost uciși mai mulți oameni. Șefa statului a declarat că violența și antisemitismul nu își au locul în
În perioada 15-21 decembrie, minimele vor ajunge până la -4°C în nordul Republicii Moldova, până la 0°C în centru și până la +1°C la sud. Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, cerul va fi variabil pe tot parcursul săptămânii. Pe parcursul săptămânii viitoare, în centrul țării, temperaturile pe timpul zilei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită de lucru în Republica Elenă pe 15 decembrie. Potrivit instituției prezidențiale, Maia Sandu va avea întrevederi cu președintele Constantine Tassoulas și cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis. Președinția Republicii Moldova a anunțat, pe 14 decembrie, că luni șefa statului, Maia Sandu, va efectua
Un bărbat și-a pierdut viața sâmbătă, 13 decembrie, după ce a căzut în fața unui autobuz de rută pe o stradă din Chișinău. Conform poliției, victima și-ar fi pierdut echilibrul, iar autobuzul, care părăsea stația, l-a accidentat. Accidentul s-a produs pe 13 decembrie, în jurul orei 16:10, pe strada Voluntarilor