Texte

Mai mulți raportori ai Comisiei de la Veneția efectuează, în perioada 10 – 11 noiembrie, o vizită în Republica Moldova. Experții vor analiza, la Chișinău, proiectul de lege care prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO) prin reorganizarea celor două procuraturi specializate existente: Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru

Republica Moldova va prelua pe 14 noiembrie președinția Comitetului de miniștri al Consiliului Europei – poziție pe care o va deține până în mai 2026. Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a anunțat că mandatul țării noastre se va concentra, între altele, pe combaterea violenței împotriva femeilor și lupta împotriva dezinformării

În aceste momente, circulația se desfășoară în condiții de ceață pe mai multe drumuri naționale din Republica Moldova. Vizibilitatea este redusă local sub 200 de metri, avertizează Administrația Națională a Drumurilor. Șoferii sunt îndemnați să manifeste maximă prudență, să reducă viteza, să păstreze distanța de siguranță între vehicule, să evite

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că împușcăturile din orașul Leova din ajun nu au avut loc în zona în care locuiește primarul localității și că nu ar avea legătură cu nicio încercare de a-l intimida – după cum a declarat anterior edilul. IGP a menționat că focurile de armă

Un incendiu s-a produs, în dimineața de 9 noiembrie, într-un cămin temporar al unei întreprinderi de producere a asfaltului din orașul Vatra, municipiul Chișinău. 15 persoane au fost evacuate din clădire, iar 30 de pompieri și salvatori au fost mobilizați pentru stingerea flăcărilor. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General

Primarul orașului Leova, Alexandru Bujoreanu, a publicat pe Facebook două video-uri cu momentul în care în preajma casei sale s-ar auzi împușcături. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere de pe teritoriul companiei publice „Apă-Canal Leova”. Amintim că Alexandru Bujoreanu a anunțat că, în noaptea de 8 noiembrie, persoane

Pe întreg teritoriul Republicii Moldova se așteaptă ploi slabe pe 9 noiembrie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în timpul zilei se vor înregistra circa +17°C, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +6°C. În nordul țării, valorile termice vor indica până la +13°C în timpul zilei. Noaptea se vor

Persoane necunoscute au tras, în noaptea de 8 noiembrie, focuri de armă „în fața” casei primarului orașului Leova, Alexandru Bujorean, apoi au fugit de la locul faptei cu o mașină. Anunțul a fost făcut pe Facebook de edil, care a precizat că a sesizat poliția și a depus o plângere

România este aproape să preia Portul Giurgiulești din Republica Moldova, aflat la granița cu județul Galați și considerat strategic pentru aprovizionarea cu mărfuri către și dinspre Ucraina. Ministrul Transporturilor din România, Ciprian Șerban, a declarat pentru DCNews că negocierile sunt într-o fază avansată. „Suntem acum în discuții și pentru achiziția

Cunoscutul pompier din Chișinău, Dmitri Polșin, a povestit pe 7 noiembrie, într-o postare pe rețelele sociale, că a participat împreună cu colegii săi la evacuarea corpului neînsuflețit al fetiței care a murit pe teritoriul fostului Hotel Național din centrul capitalei. Bărbatul a mărturisit că este și el tată și de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x