Inspectoratul General al Poliției (IGP) a respins acuzațiile lansate de reprezentanții partidului „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană Irina Vlah, conform cărora polițiștii ar fi confiscat corturi și ziare ale formațiunii politice și ar fi reținut-o pe fiica Irinei Vlah. Potrivit ofițerei de presă a IGP, Diana Fetco, documentarea s-a
Un tânăr de 17 ani a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, anunță Procuratura Cahul. Acesta este acuzat de omor cu „deosebită cruzime” în cazul unui băiat de 15 ani, dat dispărut de familie și găsit decedat într-un râu la două zile după dispariție. Potrivit
Dumitru Diacov, fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), a publicat pe 11 august o adresare către liderii Partidului Social Democrat European (PSDE), Mișcării „Respect Moldova” (MRM) și Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM) – Tudor Ulianovschi, Marian Lupu și, respectiv, Boris Foca – în contextul alegerilor parlamentare din
Partidul „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, acuză autoritățile de „noi abuzuri”. Victor Topal, care este unul dintre fruntașii formațiunii politice, susține că Poliția ar fi confiscat două corturi și un lot de ziare ale partidului „Inima Moldovei”. De asemenea, potrivit lui, oamenii legii ar fi
Programul de stat EcoVoucher continuă să ofere sprijin pentru mii de familii din Republica Moldova, care îi ajută să înlocuiască electrocasnicele vechi cu unele noi, eficiente energetic și să reducă factura la electricitate. În perioada 07 – 31 august se desfășoară o nouă sesiune a programului, în cadrul căreia au
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă declarațiile oficialilor Federației Ruse, potrivit cărora la alegerile din Republica Moldova s-ar pregăti falsificarea votului prin intermediul diasporei. Ministerul susține că astfel de afirmații reprezintă „o nouă ingerință neacceptabilă” în afacerile interne ale țării Republicii Moldova și fac parte dintr-o „campanie de dezinformare menită să
Un bărbat de 29 de ani și-a pierdut viața în râul Nistru, sub privirile familiei sale. Tragedia s-a produs pe 10 august, în localitatea Sucleia din stânga Nistrului, anunță așa-numitul minister de interne de la Tiraspol. Potrivit sursei citate, victima se afla împreună cu familia sa în vacanță, în zonă.
Susținători ai blocului „Victorie”, creat la Moscova și afiliat lui Ilan Șor, s-au adunat pe 11 august în fața Ministerului Justiției pentru a protesta. Aceștia au cerut eliberarea Evgheniei Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare, și „justiție corectă”. În același timp, susținătorii blocului s-au adunat și în fața Penitenciarului
Grav accident rutier pe traseul R-15 Bălți–Glodeni, în apropierea satului Corlăteni, raionul Rîșcani. O femei în vârstă de 71 de ani a decedat, după ce a fost lovită mortal de un automobil, condus de o tânără în vârstă de 19 ani, chiar lângă trecerea de pietoni, anunță Inspectoratul General al
Timpul de așteptare la frontiera moldo-română s-a redus, ajungând la maximum 30 de minute. Pe de altă parte, procesul de redobândire a cetățeniei române nu înregistrează progrese semnificative. Este opinia președintelui României, Nicușor Dan, care a răspuns la întrebările presei în timpul unei vizite private în Republica Moldova. În luna