Politică

Deputatul PAS Dinu Plîngău va depune o plângere la procuratură împotriva directorului întreprinderii de stat „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, suspendat din funcție după apariția unor informații potrivit cărora ar fi inclus date false în CV-ul prezentat la concursul pentru ocuparea postului, în cazul în care organul de drept nu se va

Studiul de pre-fezabilitate pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni-Gutinaș, care este finanțată de Guvernul SUA, a fost finalizat. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz, a prezentat document prim-ministrului Alexandru Munteanu, astăzi, 18 iunie, în cadrul unei întrevederi. Într-o postare

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a cerut autorităților de la Chișinău „să înceteze” urmărirea penală a activistului pro-rus Alexei Petrovici, acuzat de propagandă de război. Aceasta a declarat că dosarul penal în care este învinuit Petrovici ar fi o formă de persecuție pentru

Opoziția parlamentară a sesizat, la începutul săptămânii, Comisia de la Veneția în legătură cu situația critică și blocajul instituțional din Autonomia Găgăuză. Anunțul a fost făcut pe 18 iunie de către deputatul socialist Grigore Novac, la o conferință de presă. Potrivit deputatului, demersul vizează criza din autonomie, care afectează activitatea

Parlamentul European a adoptat joi, 18 iunie, o rezoluție prin care condamnă incursiunile dronelor rusești pe teritoriul Uniunii Europene. Totodată, eurodeputații au solicitat majorarea finanțării acordate Republicii Moldova prin Instrumentul European pentru Pace, în contextul în care țara se confruntă frecvent cu încălcări ale spațiului său aerian pe fondul invaziei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu a văzut critici din partea Comisiei de la Veneția în ultimele sale avize privind intenția autorităților de a extinde evaluarea externă asupra tuturor judecătorilor și coborârea pragului minim de vot de la 61 la 51 pentru alegerea membrilor internaționali ai comisiei de evaluare. Speakerul a

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost numit membru al Consiliului de Administrație al Întreprinderii de Stat „MoldATSA”. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu. Potrivit acesteia, Dorin Recean a fost numit în funcție începând cu 15 iunie și o va

Președintele reales al Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Igor Grosu a declarat că aplauzele care au răsunat la discursul fostului deputat Constantin Oboroc, de la Congresul formațiunii, au fost „neinspirate”. Potrivit lui Grosu, PAS a avut discuții pe interior și îi pare rău de această situație. „Nu-i metoda

Deputații fracțiunii parlamentare „Alternativa” au propus organizarea unui referendum republican consultativ privind reforma administrației publice locale, pentru data de 13 septembrie 2026. Proiectul de hotărâre va fi transmis tuturor fracțiunilor parlamentare pentru consultare și eventuale îmbunătățiri. Aceștia motivează necesitatea referendumului prin obligația de a consulta cetățenii înainte de orice modificare

Primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu, propus de PAS pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027, a vorbit despre planurile de infrastructură de care are nevoie capitala, inclusiv despre îmbunătățirea serviciilor pentru transportul public. În cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV din 18 iunie,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x