Profesorii din regiunea transnistreană își vor primi și în acest an indemnizațiile de concediu în două tranșe egale, potrivit unei decizii aprobate de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol. Măsura este justificată prin dificultățile bugetare și criza economică cu care se confruntă regiunea. Conform deciziei, plățile vor fi efectuate la datele
Organizația municipală Chișinău a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat susținerea lui Alexandru Vornicu pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027. Totodată, acesta a fost propus pentru funcția de președinte al organizației municipale a partidului. Alexandru Vornicu are 37 de ani și se
Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din 14 iunie, în cadrul căruia Igor Grosu a fost reales în funcția de președinte al formațiunii, a fost marcat și de un discurs controversat al fostului deputat și ex-prim-viceprim-ministru Constantin Oboroc, care a folosit expresii jignitoare la adresa unor reprezentanți ai opoziției. În
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, care se află într-o vizită la Luxemburg, a avut o întrevedere cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden. Oficialii au discutat despre procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și cooperarea bilaterală. Alexandru Munteanu a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că discuțiile Luc Frieden următoarele etape în procesul
Un bărbat a decedat pe teritoriul unei cariere din satul Speia, regiunea transnistreană, după ce a căzut din cabina unui încărcător frontal și a fost prins între utilaj și roată. Cazul a avut loc luni, 15 iunie. Informațiile au fost comunicate de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol. Potrivit informațiilor preliminare,
Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, a anunțat, pe 15 iunie, că a depus o cerere de chemare în judecată, adăugând că „Ion Ceban trebuie să răspundă în fața justiției”. Potrivit ei, instanța trebuie să se pronunțe dacă, la adoptarea dispoziției de revocare a sa din funcție, s-au încălcat normele
Președinta Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și alte cinci persoane au fost incluse în lista de sancțiuni UE pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Decizia a fost adoptată de Consiului Uniunii Europene, luni, 15 iunie. Pe lista de sancțiuni UE au fost incluși: Irina Vlah Lidera Partidului „Inima Moldovei”,
Peste 50 000 de locuitori ai regiunii transnistrene ar fi depus cereri pentru dobândirea cetățeniei Federației Ruse în regim simplificat. Datele au fost anunțate de șeful instituției responsabile de „relații externe” din stânga Nistrului, Vitalii Ignatiev, pe 15 iunie. Amintim că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat pe 15
Cea de-a doua conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, care va marca deschiderea oficială a primului cluster de negocieri pentru aderarea la UE, va avea loc astăzi, 15 iunie, la Luxemburg. Prim-ministrul Alexandru Munteanu va conduce delegația Republicii Moldova. Înainte de reuniune, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a
Fondul „Împreună”, lansat de Tiraspol în mai pentru sprijinirea populației din regiunea transnistreană, a acumulat în doar o lună peste 146 de milioane de ruble transnistrene, echivalentul a circa 157 de milioane de lei moldovenești. Holdingul Sheriff, condus de omul de afaceri Victor Gușan, rămâne până în prezent cel mai