Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, intenționa să creeze un partid care să devină „o forță pro-europeană alternativă reală, capabilă să asigure ireversibilitatea cursului energetic după alegerile parlamentare”. Despre aceasta a spus el în cadrul emisiunii „Территория свободы”, de la postul RLive. „Despre acest lucru știa un cerc restrâns de
Președinta Maia Sandu a avut, pe 5 decembrie, la București, o întâlnire cu Elena Lasconi, candidată ajunsă în turul II al alegerilor prezidențiale din România. Șefa statului a transmis un mesaj public de susținere pentru concurenta electorală, menționând că îi va acorda votul său. Elena Lasconi, candidata USR la funcția
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) a cerut, în data de 5 decembrie, demisia Guvernului Recean și organizarea alegerilor anticipate. Solicitarea vine ca reacție la deciziile prim-ministrului Dorin Recean privind eliberarea din funcție a trei oficiali din sectorul energetic al Republicii Moldova. Alianța Liberarilor și Democraților pentru Europa califică
Președinta Maia Sandu a semnat un decret cu privire la revocarea lui Victor Parlicov din funcția de ministru al Energiei. Se întâmplă după ce premierul Dorin Recean a solicitat, pe 5 decembrie, demisia lui Victor Parlicov. Decretul a fost publicat pe site-ul Președinției și intră în vigoare la data semnării.
Deputatul neafiliat Vasile Bolea a declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că va contesta actul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Amintim că instituția a depistat o avere nejustificată în privința deputatului în valoare de 231 de mii de lei. „Eu fără mandat n-am să rămân. Nu sunt cei de la ANI
Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a cerut demisia Guvernului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Declarațiile vin ca reacție la recentele decizii ale premierului Dorin Recean, în care l-a demis pe ministrul Energiei, Victor Parlicov. Ceban a considerat ieșirea lui Recean un exemplu de „bâlbâială și incompetență crasă
Prim-ministrul Dorin Recean susține o conferință de presă despre situația energetică a Republicii Moldova. NM transmite în direct declarațiile.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat existența unei diferențe „substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat” în privința deputatului neafiliat Vasile Bolea. Potrivit instituției, este vorba despre suma de 231 de mii de lei. Diferența a fost constatată între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate în perioada anilor
Președinta Maia Sandu a avut, pe 5 decembrie, la Președinție, o întrevedere cu directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, și Bogdan Pleșuvescu, directorul general adjunct legal. Discuțiile au vizat rolul Victoriabank, al cărei acționar majoritar este Banca Transilvania, în susținerea afacerilor mici și mijlocii. Potrivit unui comunicat al Președințiie,
Igor Chiriac, Veronica Roșca și Lilian Carp sunt cei mai activi deputați din Parlamentul Republicii Moldova în calitate de autori ai proiectelor de lege. Datele au fost analizate de organizația Promo-Lex, care a publicat, pe 5 decembrie, un studiu. Conform analizei, deputata Tatiana Cunețchi (BCS) este singura reprezentantă a opoziției