Putin felicită cetățenii R. Moldova de Ziua Victoriei, dar evită, din nou, să se adreseze Maiei Sandu

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a transmis felicitări liderilor mai multor foste republici sovietice cu ocazia aniversării victoriei asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial. În cazul Republicii Moldova, acesta a transmis un mesaj cetățenilor țării, evitând însă, deja în mod tradițional, să se adreseze omoloagei sale moldovene, Maia Sandu.

Vladimir Putin a felicitat liderii Azerbaidjanului, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kirghiziei, Tadjikistanului, Turkmenistanului, Uzbekistanului, Abhaziei (regiune separatistă a Georgiei) și Osetiei de Sud (regiune separatistă a Georgiei), precum și popoarele Georgiei și Moldovei.

În mesajul adresat Republicii Moldova, președintele rus face apel la păstrarea „memoriei evenimentelor anilor grei de război”, la opunere față de „falsificarea istoriei” și la transmiterea „bunelor tradiții de prietenie și ajutor reciproc care leagă popoarele Rusiei și Moldovei” către generațiile viitoare.

În această zi de sărbătoare, le doresc din suflet veteranilor multă sănătate, vigoare sufletească și ani îndelungați de viață, iar tuturor cetățenilor Republicii Moldova – bunăstare și prosperitate”, a menționat Putin.

Telegram/Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova

Precizăm că Vladimir Putin felicită anual lideri ai fostelor republici sovietice cu ocazia victoriei asupra nazismului în cel de-al doilea război mondial. În ultimii ani însă, pe fondul deteriorării relațiilor bilaterale moldo-ruse, acesta a evitat să transmită mesaje președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, adresându-se în schimb cetățenilor țării.

Relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă s-au degradat semnificativ după declanșarea invaziei ruse pe scară largă împotriva Ucrainei, pe care Chișinăul o condamnă. De atunci, Kremlinul acuză în mod constant autoritățile pro-europene de la Chișinău că ar acționa în interesul puterilor occidentale și că ar promova o politică rusofobă. De cealaltă parte, Chișinăul acuză Moscova de tentative de destabilizare a Republicii Moldova.

În noua strategie de securitate națională a Republicii Moldova, Federația Rusă este desemnată drept principala amenințare externă la adresa statului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spania: 14 persoane au fost rănite în timpul unei curse cu tauri la festivalul San Fermin

Cel puțin 14 persoane au fost rănite sâmbătă,11 iulie, în timpul celei de-a cincea curse cu tauri din cadrul festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei. Unul dintre participanți a fost lovit de coarnele unui taur, după ce animalul s-a desprins din turmă și a intrat într-un grup de alergători, transmite SkyNews.

Incidentul a avut loc pe traseul îngust al străzilor din Pamplona, în regiunea Navarra. Potrivit Spitalului Universitar din Navarra, alte 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru diferite răni suferite în timpul cursei.

Organizația de intervenții de urgență DYA Navarra a acordat ajutor medical pe parcursul zilei pentru 103 persoane. Dintre acestea, 45 au fost tratate pentru vânătăi și răni ușoare, iar alte 15 pentru traumatisme.

Cursa de sâmbătă a fost a cincea din cele opt zile ale festivalului San Fermin, care are loc anual la Pamplona și este dedicat unui sfânt catolic. Evenimentul este cunoscut în special pentru tradiționala alergare cu tauri pe străzile orașului, dar este criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, care consideră practica violentă și crudă.

Ultimul deces înregistrat în timpul cursei cu tauri de la Pamplona a avut loc în 2009. Totuși, accidentările sunt frecvente, în condițiile în care la eveniment participă atât localnici experimentați, cât și numeroși turiști sau alergători fără experiență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: