Politică

Parlamentul de la Chișinău a susținut în prima lectură proiectul de denunțare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, , în ciuda criticilor opoziției. Decizia a fost luată pe 13 noiembrie, cu votul a 60 de deputați PAS și Democrația Acasă.

Nouă state s-au alăturat decizie privind prelungirea regimului de sancțiuni împotriva conducerii de facto a regiunii transnistrene al UE. Este vorba despre Ucraina, Albania, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Serbia și Norvegia, transmite IPN. Amintim că Consiliul European a prelungit cu un an regimul măsurilor restrictive

În locul Centrului Cultural Rus din Chișinău ar putea fi creat un spațiu dedicat valorilor europene, educației civice și dialogului intercultural. Propunerea a fost făcută de deputata Stela Macari ăn timpul dezbaterilor din Parlament de astăzi, privind denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă. Parlamentara a spus că Moldova ar trebui

Liderul Partidului Democrația Acasă, dar și deputat în Parlament, Vasile Costiuc, ar fi obținut venituri ilegale, care nu ar fi fost declarate la Serviciul Fiscal de Stat. Cel puțin asta a declarat, de la tribuna Parlamentului, deputata PAS și ex-ministra Finanțelor, Victoria Belous. Deputata l-a provocat pe Costiuc să clarifice

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a făcut clarificări referitor la exprimarea sa controversată despre situația din sistemul de pensii al României, în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său român, Ilie Bolojan, pe 13 noiembrie, la București. Șeful Guvernului de la Chișinău a spus că afirmația sa a fost „ruptă din

Ambasadoarea UE în Republica Moldova, Iwona Piórko, efectuează mâine prima sa vizită în regiunea transnistreană. Informația a fost confirmată de către diplomat în cadrul unui interviu pentru NewsMaker. Oficiala a subliniat că regiunea transnistreană este parte integrantă a Republicii Moldova și că autoritățile de la Chișinău au responsabilitatea principală în

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a venit cu o reacție, după ce fracțiunea parlamentară „Alternativa” a prezentat în Parlament o declarație prin care cere depolitizarea principalelor instituții ale statului. Formațiunea respinge acuzațiile și spune că, în cei patru ani de guvernare, a construit „instituții care au apărat suveranitatea și democrația”

Aflat în vizită de lucru la București, premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. Menționăm că aceasta este prima deplasare oficială peste hotare a lui Munteanu de la preluarea mandatului. „Am încurajat noul Guvern să acționeze hotărât și responsabil, având în centrul preocupărilor

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, care se află la București, și omologul său din România, Ilie Bolojan, susțin o conferință de presă. Amintim că Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 13 noiembrie, o deplasare oficială la București. Agenda vizitei a debutat cu o întâlnire cu președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile au vizat relațiile bilaterale.

Moldova va continua dialogul cu FMI, chiar dacă ultima tranșă nu a fost virată. Declarația a fost făcută de liderul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Referitor la opinia unor experți, care susțin că motivul ar fi lacune la Procuratura Anticorupție, Grosu a subliniat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x