Alte două studii clinice multicentrice internaționale, ce se desfășoară în paralel în peste 100 de instituții medicale din lume, au fost aprobate în regim de urgență de Comisia Medicamentului pe lângă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Acestea sunt lansate la inițiativa companiei americane „Regeneron Pharmaceuticals” Inc., în colaborare cu
O clasă de la gimnaziul nr.14 din municipiul Bălți a fost plasată în carantină, după ce un elev a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Despre acest lucru a anunțat viceprimarul Nicolai Grigorișin, informează portalul esp.md. Acesta a precizat că elevii și profesorii s-au autoizolat, iar lecții au loc în regim
Alte 501 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 13 decese în rândul pacienților care erau infectați. Din numărul total de cazuri, 8 cazuri sunt de import (Luxemburg-2, Belgia-1, Danemarca-1, Germania-1, Federația Rusă-1, Ucraina-1,
Oraşul italian Verona, din regiunea Veneto, a început testarea potenţialului vaccin italian pe primii şase voluntari, printre care se numără un tânăr de 18 ani şi un medic în vârstă de 54 de ani, relatează, marți, 8 septembrie, EFE, citat de AGERPRES. Este vorba despre un test clinic care se
În ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost testate pozitiv încă 2411 persoane. De la începutul pandemiei, peste 140 000 de oameni au contractat virusul. Situația este alarmantă și în România, unde numărul de cazuri se apropie de 98 de mii. 1 136 de cazuri noi de persoane infectate
Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) Nicolae Furtună susține că a fost împotriva remunerării medicilor cu 16 mii de lei pentru infectarea cu COVID-19 în spitale. În opinia funcționarului, autoritățile au promovat acordarea indemnizațiilor în cauză, nu și protecția la locul de muncă, scrie agenția IPN. În opinia lui
99 % dintre decesele înregistrate în cazul pacienților infectați cu noul coronavirus este vorba despre persoane care au avut cel puţin o comorbiditate, iar peste 70% din decese sunt persoane care au avut cel puţin 2 comorbidităţi. Declarația a fost făcută de către şeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP),
În Republica Moldova au fost confirmate alte 258 cazuri de infectare cu COVID-19. De asemenea, pe parcursul zilei de 7 septembrie au fost înregistrate 11 decese în rândul pacienților infectați cu noul coronavirus. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 40 055
Copiii care vor absenta cel puțin 3 zile de la școală sau de la grădiniță nu vor mai trebui să prezinte certificate de contact de la medicul de familie, privind starea de sănătate. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. O circulară în acest sens a
În perioada 13 aprilie-3 septembrie, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a asigurat instituțiile medico-sanitare spitalicești cu 1809 doze de plasmă convalescentă, utilizată în tratamentul pacienților bolnavi de COVID-19, care se află în stare gravă și extrem de gravă. Potrivit Ministerului Sănătății, dozele de plasmă convalescentă au fost repartizate în