noi.md

Nicolae Furtună: În toată lumea, COVID a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur

99 % dintre decesele înregistrate în cazul pacienților infectați cu noul coronavirus este vorba despre persoane care au avut cel puţin o comorbiditate, iar peste 70% din decese sunt persoane care au avut cel puţin 2 comorbidităţi. Declarația a fost făcută de către şeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, în cadrul ediției din 7 septembrie a emisiunii Punctul pe AZi, de la TVR Moldova. 

De asemenea, Nicolae Furtună spune că 1/3 din decesele din Republica Moldova, cauzate de coronavirus, vizează persoane care sufereau de diferite grade de obezitate.

„Patologia cardiovasculară predomină, persoanele cu diabet zaharat sunt vulnerabile, de când spunem noi că obezitatea este factor de risc pentru maladiile netransmisibile şi pentru alte maladii. În COVID, obezitatea a jucat un rol decisiv. Mai mult de 1/3 din persoanele care au decedat aveau diferit grad de obezitate. Din COVID trebuia să facem multe concluzii, inclusiv astea”, a precizat Furtună.

De asemenea, șeful ANSP a declarat că noul coronavirus a luat viața celor care „și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur”.

„Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur.  Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a spus Nicolae Furtună.

De asemenea, şeful ANSP spune că trebuie să ne învăţăm să trăim cu COVID, trebuie să ne învăţăm să ne spălăm cât mai des mâinile şi să purtăm măşti.

https://www.facebook.com/val.munteanu/videos/3295841930496064/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: