Parlamentul României a adoptat o rezoluţie, pe 28 noiembrie, cu privire la perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest, relatează Agerpres.ro. Prin această rezoluţie, Parlamentul de la București „îşi reiterează sprijinul deplin pentru avansarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei”. Cu majoritate de
Republica Moldova are toate șansele să adere în Uniunea Europeană până în anul 2030. Ca acest lucru să se întâmple, însă, atât comunitatea europeană, cât și autoritățile de la Chișinău, trebuie să își consolideze eforturile și să muncească în acest sens. Declarația a fost făcută de președintele Austriei și președinta
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 9 noiembrie o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks. Șefa statului și-a exprimat recunoștința pentru decizia Comisiei Europene de a recomanda statelor membre UE începerea negocierilor de aderare și a apreciat suportul pe care îl acordă
Președintele României Klaus Iohannis a numit „istorică” recomandarea Comisiei Europene de a începe discuțiile privind aderarea Republicii Moldova și Ucrainei. Iohannis a spus că România „sprijină cu fermitate o decizie a UE în acest an”. Menționăm că decizia privind inițierea negocierilor va fi luată în luna decembrie de Consiliul European
Pe site-ul Comisiei Europene a fost publicat un document care conține punctele-cheie din raportul privind progresele înregistrate de Republica Moldova. Potrivit documentului, Moldova a înregistrat progrese importante în ceea ce privește îndeplinirea celor 9 etape stabilite în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Moldovei la UE. În documentul publicat
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, Comisia Europeană va anunța astăzi dacă recomandă începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mureșan a declarat că în cazul unui aviz pozitiv al Comisiei, Consiliul European va
Comisia Europeană va publica pe 8 noiembrie raportul privind progresul înregistrat de Ucraina și Republica Moldova și va recomanda demararea negocierilor privind aderarea celor două țări, scrie Politico pe 1 noiembrie, cu trimitere la propriile surse. Publicația mai scrie că UE va impune celor două țări anumite „atenționări” tehnice. Politico
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 27 octombrie, Planul național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027. Documentul, despre care autoritățile spun că va pune bazele procesului de aderare la UE, are peste 240 de pagini, este structurat în 33 de capitole și
Senatul României a adoptat pe 23 octombrie propunerea legislativă prin care se înfiinţează Institutul pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE), pe perioada negocierilor de aderare, scrie G4Media.ro. Potrivit proiectului, iniţiat de un grup de parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, este vorba de o instituţie administrativă autonomă cu
Republica Moldova ar putea fi gata să adere la Uniunea Europeană (UE) în câțiva ani, dacă va continua să implementeze reformele necesare în ritm rapid. Anunțul a fost făcut de șeful delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-un interviu acordat postului public de televiziune, Moldova 1. Întrebat