Război în Ucraina

Zeci de documente secrete, care se presupun a fi ale Pentagonului, au ajuns pe rețelele de socializare. Acestea, potrivit BBC, oferă o imagine detaliată a războiului din Ucraina Zeci de documente datate, cu mai multe abrevieri militare, unele cu mențiunea „secret” oferă o imagine detaliată a războiului din Ucraina, scrie

Cântărețul rus Valerii Meladze va fi anchetat de Procuratura din Moscova pentru „finanțarea armatei ucrainene”, scrie agenția pro-Kremlin TASS cu trimitere la propriile surse. Verificările ar fi fost inițiate de către șeful organizației neguvernamentale „Proiectul federal pentru securitate și combaterea corupției” Vitalii Borodin. Acesta a expediat o scrisoare către procurorul

Kievul este pregătit să negocieze cu Moscova condițiile de restituire a Crimeii, însă doar atunci atunci forțele armate ucrainene vor ajunge la granițele peninsulei anexate în timpul unui contraatac. Declarația a fost făcută de Andrei Sibiga, adjunctul șefului biroului prezidențial ucrainean, într-un interviu acordat Financial Times, relatează Meduza. „Dacă reușim

Drone ruseşti au lovit portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră şi au provocat daune, au anunţat autorităţile locale în dimineața zilei de 4 aprilie. „Inamicul tocmai a lovit Odesa şi districtul Odesa cu atacuri UAV (vehicule aeriene fără pilot)”, a informat administraţia locală. „Sunt pagube”, a adăugat, fără a

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a întreprins, pe 3 aprilie, o vizită în satul Yagodnoe, din nordul Kievului, pentru a marca aniversarea eliberării acestuia de sub ocupația trupelor ruse. Liderul ucrainean a fost și în interiorul subsolului școlii locale, unde a fost ținută captivă aproape toată populația din Yagodnoe, timp de

Producătorul german de armament Rheinmetall construieşte un centru militar de întreţinere şi logistică la Satu Mare, în România, care va asigura mentenanţa armelor din Ucraina, relatează satumarenews.ro. Compania a anunţat, pe 2 aprilie, că hub-ul de service ar trebui să înceapă să funcționeze în acestă lună. „Hub-ul de service ar

Serviciul de Securitate al Ucrainei a confirmat că la pus sub acuzare pe vicarul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), o aripă istorică aliniată cu Rusia. Mai exact, Mitropolitul Pavel este suspectat în temeiul a două articole din Codul penal – privind incitarea la ură inter-religioasă și justificarea agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs la Bucea, Ucraina, acolo unde participă la Summitul Bucea 2023. Maia Sandu a condamnat otracitățile Rusiei în Ucraina și s-a arătat convinsă că țara vecină va obține Victoria. „Astăzi, eu, dar și oamenii din Moldova suntem alături de comunitatea globală în

Tancurile Leopard 2, pe care autoritățile germane au decis să le predea Kievului, au ajuns în Ucraina. Informația a fost relatată, pe 27 martie, de ziarul german Spiegel, cu referire la surse. Publicația a precizat că 18 tancuri Leopard 2 și aproximativ 40 de vehicule de luptă de infanterie Marder

Vladislav Eșenco și-a pierdut vederea în timpul unei misiuni în Bahmut. Tânărul de doar 24 de ani ar putea să vadă din nou dacă va aduna banii necesari pentru o intervenție chirurgicală experimentală, scrie Pravda Gerashchenko. Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, Vladislav activa în calitate de genist în cadrul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x