top

Comisia Europeană a deblocat o nouă tranșă din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 18,9 milioane de euro. Decizia a fost luată după ce țara noastră a îndeplinit patru indicatori de reformă. Anunțul a fost făcut pe 4 septembrie de Comisia Europeană. În cadrul unei discuții cu Marta

Compania Wizz Air va lansa șase curse aeriene noi din Chișinău spre orașe europene și va suplimenta frecvențele pe nouă rute deja existente, odată cu alocarea a două aeronave noi. Una va ajunge la Chișinău în decembrie 2025, iar cea de-a doua în martie 2026. Pe 4 septembrie, premierul Dorin

O investigație sub acoperire a Ziarului de Gardă, intitulată „Armata digitală a Kremlinului”, arată cum mai mulți „activiști” au fost înarmați cu texte propagandistice antieuropene, aliniate narațiunilor de propagandă rusă, și au început să bombardeze zilnic spațiul online. Potrivit jurnaliștilor, ținta este alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, iar așa-numiții

Imediat după alegerile parlamentare din 28 septembrie, Uniunea Europeană va avea condițiile necesare pentru a demara procedurile de preaderare a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului European, António Costa, aflat pe 3 septembrie la București, în timpul unei conferințe de presă alături de președintele României, Nicușor Dan.

Ceban: primăria, Italia, Moscova Liderul Partidului MAN, Ion Ceban, și-a suspendat activitatea din funcția de primar al Chișinăului pe perioada campaniei electorale. Totodată, el a reiterat că rămâne fidel «contractului cu locuitorii capitalei» și intenționează să finalizeze proiectele începute, chiar dacă Blocul Alternativa, din care face parte partidul său, va intra în Parlament. De asemnea, Ceban a calificat drept «scoase din context» acuzațiile PAS privind

Procurorii și polițiștii au descins în dimineața zilei de 4 septembrie cu peste 40 de percheziții în nordul Republicii Moldova. Acțiunile se desfășoară într-o cauză penală ce vizează coruperea electorală, finanțarea ilegală a concurenților electorali și spălarea de bani în proporții deosebit de mari. Informația a fost comunicată de Inspectoratul

Ion Ceban și-a suspendat activitatea de primar al municipiului Chișinău pentru a desfășura campania electorală. Anunțul a fost făcut de Ceban în cadrul unei conferințe de presă, organizată la revenirea sa din Italia. În cadrul conferinței, Ceban a comentat și acuzațiile PAS, potrivit cărora ar obliga angajații întreprinderilor municipale să

Trei cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un grav accident rutier produs în județul Botoșani, România. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Potrivit ministerului, alți doi cetățeni au fost grav răniți și transportați la spital. Actualizare 12.34: A fost stabilită identitatea tuturor victimelor, iar

Procuratura Anticorupție a anunțat că, în seara zilei de 2 septembrie, un fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova a fost reținut pentru spălare de bani. Deși Procuratura Anticorupție nu a divulgat numele, sursele NM apropiate anchetei au confirmat că este vorba despre Vladimir Andronachi. „În seara zilei de 2 septembrie

În Republica Moldova a fost lansată aplicația „Busola Electorală”. Potrivit autorilor proiectului, aplicația îi va ajuta pe alegători să înțeleagă mai bine oferta politică actuală. „Busola Electorală” compară opiniile personale ale alegătorului cu programele și valorile concurenților electorali înscriși în cursa electorală. Potrivit autorilor proiectului, scopul principal al platformei este

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x