screenshot

Ceban și-a suspendat activitatea de primar. Reacția la acuzațiile PAS despre ziarele de partid

Ion Ceban și-a suspendat activitatea de primar al municipiului Chișinău pentru a desfășura campania electorală. Anunțul a fost făcut de Ceban în cadrul unei conferințe de presă, organizată la revenirea sa din Italia. În cadrul conferinței, Ceban a comentat și acuzațiile PAS, potrivit cărora ar obliga angajații întreprinderilor municipale să distribuie, în timpul orelor de muncă, materiale electorale ale Blocului „Alternativa”, pe listele căruia candidează. El a declarat că „este un subiect scos din context” și a cerut să-i fie prezentate probe.

În timpul conferinței de presă din 3 septembrie, Ceban a declarat că și-a suspendat activitatea din funcția de primar și că la conferința pentru primării, organizată sub egida UNESCO la Roma, a participat „în primul rând în calitate de cetățean„. Întrebat dacă, în cazul în care va obține un mandat în Parlament, va alege să fie deputat sau va rămâne la primărie, Ceban a răspuns: „Am un contract cu locuitorii municipiului Chișinău. Vreau să reafirm că acest contract pentru mine contează și avem foarte multe proiecte, inclusiv cele care au fost lansate recent, să ducem la bun sfârșit”.

Întrebat de jurnaliști cum comentează acuzațiile organizației municipale a Partidului Acțiune și Solidaritate, potrivit cărora ar obliga angajații întreprinderilor municipale să distribuie, în timpul orelor de muncă, materiale electorale ale Blocului „Alternativa”, Ceban a răspuns: „Cred că este un alt subiect scos în același sens din context. Dacă există probă în acest sens vă rog să fie prezentată, dacă nu – văd tot Guvernul, toți deputații și toți primarii PAS care astăzi fac agitație electorală deschisă, nu ascunsă, în favoarea partidului de guvernare”.

Dacă se confirmă, Ceban a spus că se vor lua „anumite decizii în această privință”. „Până atunci asta este despre zicala că „e bună carnea de căprioară pentru că au spus niște călători că au mâncat niște vânători””, a comunicat Ceban.

Solicitat să precizeze ce măsuri concrete se vor lua în cazul în care se confirmă informațiile, Ceban a declarat: „Există prevederile legale în această privință și toate măsurile ce se impun în acest sens”.

Amintim că PAS a publicat, în acest sens, un mesaj anonim pe care afirmă că l-a primit de la un angajat al Regiei „Autosalubritate”. Acesta susține că el și colegii săi ar fi fost obligați să împartă ziare electorale pe strada Alba Iulia din Chișinău, între orele 10:00 și 19:00, în schimburi. În același mesaj se mai menționează că angajații întreprinderilor municipale ar fi constrânși să devină membri ai MAN, partid condus de Ion Ceban.

***

Ion Ceban a obținut al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău urmare a scrutinului din 5 noiembrie 2023. Precizăm că mandatul unui primar este de 4 ani.

Ion Ceban este liderul Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), care face parte din Blocul „Alternativa”. Blocul a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare pe 18 august. Lista candidaților „Alternativa” pentru funcția de deputat este deschisă de Ion Ceban.

Blocul „Alternativa” a fost constituit la sfârșitul lunii ianuarie 2025 și reunește trei partide: Mișcarea Alternativă Națională, condusă de Ion Ceban; Partidul „Congresul Civic”, condus de fostul deputat Mark Tkaciuk; și Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, condus de fostul premier Ion Chicu. Din bloc face parte și fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care nu a aderat la vreun partid și nici nu a fondat unul propriu.

Cei patru lideri – unii dintre ei foști deputați socialiști sau comuniști, ori funcționari în perioada guvernării socialiste – au declarat la lansarea blocului că „Alternativa” se poziționează drept o formațiune „pro-europeană” și se prezintă ca o alternativă la actuala guvernare. Cine este Ion Ceban, Mark Tkaciuk, Alexandr Stoianoglo și Ion Chicu, vezi – AICI. Vezi AICI averile liderilor Blocului „Alternativa”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN/imagine simbol

Un bărbat din Chișinău a murit de gripă. Numărul cazurilor de infecții respiratorii, în creștere

Un bărbat de 50 de ani din Chișinău, infectat cu gripă, a murit. Acesta suferea și de alte boli și nu era vaccinat împotriva gripei sezoniere. Informația a fost confirmată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) miercuri, 28 octombrie, într-un comunicat.

Totodată, în perioada 19–25 octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 2 057 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu 9,6% mai multe decât în săptămâna precedentă.

Potrivit ANSP, cele mai multe persoane care au contractat infecții respiratorii sunt copii. Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, nivelul de răspândire a acestor infecții se menține scăzut.

În aceeași perioadă, au fost confirmate patru cazuri de COVID-19, cu trei mai multe decât în săptămâna precedentă.

Laboratoarele ANSP au analizat 33 de probe pentru depistarea virusurilor gripale și a altor virusuri respiratorii. Coronavirusul a fost identificat într-o probă, iar în alte șase au fost depistate virusuri respiratorii, altele decât cele gripale.

De la începutul sezonului epidemiologic 2026–2027, în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de gripă. Unul dintre pacienți a decedat.

Vaccinarea împotriva gripei

Pentru sezonul gripal actual, în Republica Moldova au fost procurate 240 000 de doze de vaccin antigripal trivalent Influvac, în seringi preumplute. Peste 77 000 de doze au fost deja administrate.

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni, în special persoanelor care prezintă un risc mai mare de infectare sau de apariție a complicațiilor. În această categorie se încadrează copiii și adulții cu boli cronice, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și cele care locuiesc în instituții specializate.

De asemenea, ANSP recomandă vaccinarea lucrătorilor medicali, a studenților și elevilor colegiilor de medicină, a angajaților din instituțiile de asistență socială, precum și a persoanelor care exercită profesii ce presupun un risc crescut de infectare.

Potrivit specialiștilor, organismul dezvoltă, de regulă, protecție împotriva gripei în decurs de două-trei săptămâni de la vaccinare. Aceasta se menține între șase și 12 luni.

Din acest motiv, vaccinarea este recomandată în fiecare an. Virusurile gripale suferă modificări, iar compoziția vaccinurilor este actualizată în funcție de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru a reduce riscul de infectare, ANSP recomandă și respectarea regulilor de igienă: spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului cu un șervețel în timpul tusei și strănutului, alimentația echilibrată, odihna suficientă și activitatea fizică regulată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: