facebook/Igor Dodon

„Caută disperat să „greiereze” ceva, numai sa nu-i uite lumea”. Reacția premierului la avertizările blocului ACUM, privind criza energetică

Premierul Ion Chicu a reacționat la prognozele liderilor PAS și PPDA cu privire la o eventuală criză în domeniul energetic. Într-o postare publicată astăzi, 9 decembrie, pe pagina sa de facebook, prim-ministrul a scris că aceștia ar urmări, de fapt, să nu fie uitați. 

„Îngrijorații și potenții, care toată vara s-au ocupat de preluarea schemelor, reparații costisitoare din bugetul public a curții blocului unde traiesc, dar și alte isprăvi de genul acesta – în loc să pregătească țara de sezonul rece, caută disperat să „greiereze” ceva, numai să nu-i uite lumea”, a notat Chicu.

Deși nu a specificat la cine anume se referă, prim-ministrul a dat de înțeles că Maia Sandu ar încerca să „zădărnicească” eforturile guvernului de a soluționa problemele din acest domeniu.

„Am informație că potenta doamnă, în afară de adresările disperate către partenerii de dezvoltare de a stopa colaborarea cu Republica Moldova (până nu redevine ea premier/președinte/procuror și mamă a națiunii), mai dă târcoale și prin alte părți, pentru a zădărnici eforturile guvernului de a soluționa problemele energetice, inclusiv aprovizionarea cu gaze. E în stilul ei, dar haideti s-o vorbim doar de bine, că dacă deloc – se supără. Vrea atenție, dar nu avem timp – trebuie să curățim mizeria pe care a lăsat-o în administrația publică centrală. Abia vineri am reușit să-i corectăm isprava cu reținerile de salarii”, a mai scris Ion Chicu. 

În final, acesta a făcut apel la calm și a îndemnat moldovenii să nu se lase manipulați.

Amintim că astăzi, liderii PAS și PPDA au avertizat că Republica Moldova riscă o criză energetică de proporții, din cauza disensiunilor dintre Ucraina și Rusia, care nu au reușit să ajungă la un nou acord cu privire la tanzitul de gaz. Prezentul acord expiră în data de 31 decembrie.

Andrei Năstase și Maia Sandu au cerut audierea, în parlament, a ministrului Economiei și Infrastructurii. Totodată, liderul PPDA a avertizat că în cazul unei eventuale crize în domeniul energetic, formațiunea pe care o reprezintă va organiza proteste de amploare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: