imagine simbol

Cazul care a zguduit Franța: Un pensionar și-a drogat soția ani la rând și a invitat peste 80 de bărbați care să o violeze

Un bărbat din Franța este acuzat că ar fi organizat abuzarea sexuală, în repetate rânduri, a soției sale, pe care o adormea cu tranchilizante. Femeia, cu care suspectul este căsătorit de peste 50 de ani și cu care are trei copii, ar fi fost violată, în total, de 83 de bărbați, între ei: pompieri,  gardieni, jurnaliști sau consilieri municipali. În total, 50 de persoane au fost reținute, scrie The Telegraph, cu referire la The Telegraph și la Le Monde

Potrivit sursei, pensionarul din Provence este acuzat că i-a strecurat soției sale tranchilizante și că a adus bărbați care au violat-o. Cei doi sunt căsătoriți de peste 50 de ani și au trei copii adulți.

Se presupune că din 2011 până în 2020, bărbatul și-a adormit soția cu tranchilizante, pe care  le strecura la cină, iar apoi aducea acasă bărbați care au violat-o pe femeia inconștientă. Suspectul și-a filmat soția în timp ce era abuzată sexual și a stocat videoclipul pe o unitate flash într-un folder numit „Abus” (abuz, în franceză).

Poliția a identificat 92 de cazuri de viol în care au fost implicați 83 de bărbați. Mulți dintre ei au venit de mai multe ori. 51 de bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 73 de ani, au fost arestați. Printre aceștia se numără un pompier, un gardian, un jurnalist, o asistentă, un șofer de camion, un consilier municipal și un specialist IT. Unii dintre ei au susținut că nu aveau idee că femeia nu este de acord cu acest lucru, în timp ce unul dintre deținuți a negat că ar fi fost viol și a spus: „Aceasta este soția lui, face ce vrea cu ea”.

Conform sursei citate, femeia le-a spus polițiștilor că soțul ei a fost „bun și grijuliu”. După ce a aflat adevărul, ea a cerut divorțul. Bătrâna a înțeles, de asemenea, ce i-a cauzat oboseala frecventă, precum și problemele ginecologice – s-a descoperit că are patru boli venerice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

NM Espresso: Moldova a oferit o reducere Ucrainei, în Transnistria va fi introdusă o ceremonie «absurdă», iar Nosatîi «a uitat» limba rusă

Ministrul Apărării: drona, limba rusă

Drona care a explodat în apropiere de localitatea Crocmaz era, potrivit datelor preliminare, de origine rusească, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. El a recunoscut, de asemenea, că radarele din dotarea Armatei Naționale nu acoperă deocamdată întreg spațiul aerian al țării.

Nosatîi a refuzat însă să răspundă în limba rusă la întrebarea jurnalistei NM, afirmând că nu o înțelege. În același timp, în CV-ul său este indicat că posedă limba rusă.


Reorganizarea Moldelectrica

Autoritățile intenționează să transforme Întreprinderea de Stat Moldelectrica într-o societate pe acțiuni cu capital de stat în proporție de 100%. Guvernul a precizat că acest lucru «nu presupune privatizarea», iar statul va rămâne unicul acționar.


Moldova și Ucraina

Moldova a acordat Ucrainei o reducere de 50% la tariful pentru tranzitul feroviar de mărfuri. Noul tarif va fi valabil până la sfârșitul anului și «va ajuta exportatorii ucraineni», pe fondul problemelor cu logistica maritimă, au declarat autoritățile de la Kiev.

În plus, trenul Kiev-Chișinău va opri temporar și în stația Revaca (Sîngera), de unde pasagerii pot ajunge gratuit la Aeroportul Internațional Chișinău.


Alegerile din Găgăuzia

Asociația Promo-LEX a propus Parlamentului să modifice regulile privind alegerile din Găgăuzia. Printre altele, organizația propune ca dreptul de vot să fie acordat doar persoanelor înregistrate în autonomie de cel puțin un an și eliminarea cerinței de colectare a 1500 de semnături pentru candidații la funcția de bașcan, întrucât acest prag «depășește 1% din numărul alegătorilor».


Salarii

Ministrul Educației, Dan Perciun, comentând amenințările profesorilor de a ieși la proteste dacă autoritățile nu le vor majora salariile, a declarat că Guvernul va lua o decizie în acest sens în următoarele două săptămâni.

Iar secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, referindu-se la intenția autorităților de a verifica «salariile excesive» din instituțiile publice, a declarat că vor fi analizate contractele de muncă și se vor compara rezultatele activității angajaților cu salariile primite.


Transferurile de bani: o nouă limită

Guvernul Moldovei a aprobat majorarea de la 10 mii la 100 de mii de euro a plafonului pentru operațiunile valutare care pot fi efectuate fără autorizația Băncii Naționale. Autoritățile numesc măsura o «liberalizare parțială a capitalului» și intenționează ca, de la 1 ianuarie 2028, pragul să fie majorat la 250 de mii de euro.


Transnistria: #NM_explains it all despre universități, imn

În acest an, pentru absolvenții din Transnistria a fost majorat numărul locurilor rezervate cu finanțare de la buget. Detalii — în noul episod #NM_explains it all «Universitățile din Moldova pentru absolvenții din Transnistria: cum să te înscrii?».

Între timp, în școlile din Transnistria, începând cu 1 septembrie, orele vor începe în fiecare săptămână cu arborarea «drapelului de stat» și intonarea «imnului» nerecunoscutei rmn. Chișinăul a calificat ceremonia drept «absurdă și ilegală».


Impozitele: mediul de afaceri, diaspora

Un antreprenor din Ghidighici riscă să piardă facilitățile fiscale și să achite aproape 400 de mii de lei impozit pe venit și penalități din cauza unei mici întârzieri la depunerea declarației. Premierul Vasile Tofan a calificat această măsură drept disproporționată și a cerut modificarea procedurilor actuale.

Iar Ministerul Finanțelor a dezmințit informația potrivit căreia cetățenii Moldovei din diaspora vor achita un impozit de 12% pentru bunurile primite prin moștenire sau donație.


Protestele activiștilor pentru protecția animalelor

Apărătorii drepturilor animalelor au protestat în fața Guvernului de la Chișinău și au cerut consolidarea protecției animalelor și crearea unei structuri speciale în cadrul Ministerului Agriculturii.

De la începutul anului, în Moldova au fost deschise șapte dosare penale pentru cruzime față de animale.


Pe scurt

Locuitorii din 17 localități din raioanele Căușeni și Anenii Noi, aflate în Zona de Securitate, ar putea rămâne fără compensații pentru gaz și energie electrică în 2027. Compensațiile vor fi păstrate doar pentru locuitorii din Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pîrîta și Varnița.

În lacul Danceni din raionul Ialoveni s-a depistat un număr mare de pești morți. Specialiștii încearcă să stabilească cauza.

Peste 100 de muncitori din Bangladesh și Nepal, care locuiau de mai bine de un an în vagoane lângă Chișinău, au fost relocați într-un cămin după un control al Inspectoratului General pentru Migrație.

Evghenia Guțul va rămâne în Penitenciarul nr. 7 pentru femei din Rusca. Administrația Națională a Penitenciarelor a respins cererea fostei bașcane de a fi transferată înapoi la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.


Agenda zilei, 13 august:

  • 09:30 — Forumul național al primarilor pentru tineret;
  • 16:00 — Prezentarea master-planului Moldova HiTech Park de către Ministerul Dezvoltării Economice.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: