Un parc din București ar putea purta numele Maiei Sandu. Cel puțin asta arată rezultatele unui sondaj lansat de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, care a oferit mai multe opțiuni de vot, după ce în aprilie anunța că acest parc va purta numele actualului președinte al SUA, Donald Trump, însă
Publicul din Republica Moldova a apreciat atât piesa României la Eurovision, cât și vecinătatea. În același timp, nu este prima dată când decidenții sunt sub standardele pe care le setează cetățenii. Declarațiile au fost făcute pe 18 mai de ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, care asigură în prezent
Susținerea autentică a publicului transmite mai mult decât orice clasament. Declarația a fost făcută de reprezentanții Ambasadei României în Republica Moldova, care au menționat că s-au bucurat să vadă cât de multă susținere a primit reprezentanta României din partea publicului din Republica Moldova. Potrivit instituției diplomatice, „dincolo de voturi și
Republica Moldova, reprezentată de Satoshi cu piesa „Viva, Moldova!”, va evolua pe 12 mai la Eurovision Song Contest 2026. Interpretul moldovean va urca primul pe scenă în cadrul primei semifinale a concursului internațional de muzică. Pe 12 mai, 15 artiști vor concura pentru un loc în Marea Finală, dintre care
Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice, condusă de socialistul Grigore Novac, nu a susținut proiectul de lege privind asigurarea echilibrului de gen în organele de conducere ale companiilor listate la bursă. Inițiativa, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea
La o zi după ce au modificat legislația privind numirea membrilor Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a procurorilor, prin reducerea pragului de vot de la 61 la 51 de deputați, majoritatea PAS i-a desemnat oficial pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de vetting.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a votat un amendament care permite ca membrii Comisiei Vetting, propuși de partenerii internaționali, să fie aprobați cu votul a 51 de deputați și nu 61. Amendamentul, înregistrat pe 4 martie, s-a regăsit într-o inițiativă legislativă care prevede „fortificarea securității judecătorilor” și care a fost
Fracțiunea socialiștilor îl acuză pe președintele Parlamentului, Igor Grosu, că ar fi instituit „cenzură politică”, după ce nu le-ar fi permis deputaților din opoziție să ia cuvântul de la tribuna Legislativului pe tema războiului din Ucraina. Igor Dodon susține că speakerul ar fi încălcat „grav” regulamentul Parlamentului și spune că
Deputata Blocului „Alternativa” Olga Ursu a declarat că fracțiunea sa a votat în susținerea inițiativei privind instituirea grupului de prietenie cu Rusia în noul Parlament pentru a păstra o punte de legătură cu acest stat, luând în considerare numărul mare moldoveni stabiliți acolo. Precizarea a fost făcută într-un interviu pentru
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, care a fost ales deputat pe lista Blocului „Patriotic”, a anunțat că își va exercita mandatul de parlamentar. Declarația a fost făcută pe 17 octombrie, la o zi după ce Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatele noilor