Tudor Mardei / NewsMaker

Cazul Taburceanu: este posibil din punct de vedere legal să restitui banii unei instituții? Răspunsul ministrei Finanțelor

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, susține că restituirea banilor încasați de la o instituție este posibilă din punct de vedere legal și că o astfel de procedură este prevăzută în contabilitate. Declarația a fost făcută la ediția din 12 august a emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV, în contextul cazului Anastasiei Taburceanu, despre care s-a anunțat că a restituit către întreprinderea de stat MoldATSA toate salariile încasate de la aceasta.

În cadrul emisiunii, ministra Finanțelor a fost întrebată, în contextul cazului Anastasiei Taburceanu, dacă este posibil, din punct de vedere legal, să restitui banii unei instituții.

„Din punct de vedere legal, este posibil de a fi întoarsă suma care a fost încasată. Este posibil. Se reflectă la venituri. Nu-i ceva ilegal și fiecare o poate face. Proceduri de genul dat mai sunt. Similar, când se face o plată incorectă, similar când se face o plată și ulterior se reziliază tranzacția sau când se face o donație. Asemenea proceduri sunt specifice contabilității. (…) Există metodă legală. Metoda legală: iei și faci transfer la contul întreprinderii. E o metodă perfect legală și care se practică”, a declarat Belous.

***

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, a ajuns în centrul unui scandal legat de salariul său de la MoldATSA. O investigație RISE a arătat că aceasta a primit peste un milion de lei în mai puțin de un an. Detalii – AICI. Cel mai mare salariu încasat a fost de 149 050 de lei, în decembrie 2025. Detalii AICI.

Între timp, Taburceanu a anunțat că demisionează și că va restitui toate sumele primite. Detalii – AICI. Întrebat dacă este posibilă returnarea sporurilor și adaosurilor încasate de Taburceanu la MoldATSA, șeful APP, care între timp și-a anunțat demisia, a declarat că „se va găsi o soluție”. Detalii AICI.

Pe 30 iunie, liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Taburceanu a fost exclusă din rândurile PAS. Detalii – AICI.

Ulterior, președintele Parlamentului a anunțat că Taburceanu a restituit în contul MoldATSA toate sumele încasate de la această instituție – și salariu și indemnizații, fără să precizeze, însă, suma. Detalii – AICI. MoldATSA a confirmat că Taburceanu a restituit toate salariile, însă a refuzat să precizeze suma, menționând că banii au fost transferați în „contul bancar” al întreprinderii. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Salariile profesorilor pentru iunie și iulie întârzie? Explicațiile ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) respinge informațiile apărute în spațiul public privind existența restanțelor salariale în sistemul educațional. Într-un comunicat publicat pe 13 august, MEC susține că salariile și indemnizațiile de concediu pentru profesori au fost achitate integral. Potrivit instituției, întârzieri au fost înregistrate doar în câteva școli aflate în proces de reorganizare, iar Guvernul a alocat fonduri suplimentare pentru acoperirea deficitului salarial estimat până la sfârșitul anului.

Nu există restanțe salariale pentru cadrele didactice. Au fost achitate integral atât indemnizațiile de concediu, cât și salariile aferente perioadei până la 31 iulie”, a declarat MEC.

În același timp, instituția a menționat că există câteva școli în care au apărut întârzieri la achitarea salariilor. Potrivit ministerului, situația este cauzată de procesele de reorganizare aflate în desfășurare în aceste instituții.

MEC a explicat că profesorii din școlile vizate urmează să fie transferați în alte instituții de învățământ, iar cazurile respective sunt gestionate conform prevederilor legale.

Guvernul a aprobat alocarea suplimentară a mijloacelor financiare în scopul acoperirii deficitelor salariale estimate până la sfârșitul anului la instituțiile de învățământ, inclusiv pentru cele aflate în procesele de reorganizare”, a menționat instituția.

Precizăm că, pe 13 august, un canal de Telegram a scris că profesorii din țară, „în mare parte”, nu și-ar fi primit salariile pentru lunile iunie și iulie, precum și că nici în august nu ar urma să le primească.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: