facebook.com/Ion Ceban

„Ce am văzut azi e o bătaie de joc de oameni”. Ion Ceban, în inspecție la blocul afectat de incendiu (FOTO)

Primarul capitalei Ion Ceban a mers în inspecție la blocul din sectorul Buiucani al capitalei, care a fost cuprins de flăcări în după amiaza zilei de 23 octombrie. Edilul a menționat că oamenii care au avut nevoie de cazare au fost repartizați prin cămine dar a fost propusă și opțiunea de a fi cazați la hotel. Între timp, experții urmează să estimeze pagubele, iar ulterior vor fi găsite soluții.

„Fac un apel deschis către toți constructorii, pentru că fac parte din această breaslă să vină să ajute. Cred că vom lansa și un cont deschis pentru cetățenii care vor să ajute acești oameni. Vom veni cu un suport substanțial în această privință, după ce vom înțelege care sunt pagubele reale”, a declarat Ceban

Totodată, edilul s-a arătat indignat de calitatea construcției mansardei.

„În perioada mandatului nu am permis construcția mansardelor. Tentativele și solicitările au fost stopate imediat. Ce am văzut azi e o bătaie de joc de oameni. Pereți subțiri, odăi mici, cu coridoare înguste și construită această mansardă din materiale ușor inflamabile”, a accentuat Ion Ceban.

Amintim că angajații IGSU au fost alertați pentru lichidarea unui incendiu, care a izbucnit pe strada Pelivan nr.17/3, din sectorul Buiucani. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:35. Focul a izbucnit în interiorul unui apartament de la etajul 6 și s-a răspândit spre mansarda  blocului de locuit.

Laboratorul experimental antiincendiar din cadrul IGSU a înaintat trei versiuni care ar fi putut provoca incendiul mansardei de la Buiucani. Prima ipoteză înaintată este scurtcircuit în rețeaua electrică. O altă versiune precăutată de specialiști este încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea echipamentului electric, iar a treia ipoteză investigată este imprudența în timpul fumatului.

În total, au fost afectate 20 de apartamente amplasate la mansardă. Din cauza volumului mare de apă folosit la stingerea incendiului, au fost afectate și apartamente situate la etajele de mai jos.

Sursa foto: facebook.com/Ion Ceban

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: