verge.zp.ua

Ce condiții trebuie respectate pentru a evita carantina? Au fost actualizate informațiile privind accesul moldovenilor în alte state (DOC)

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a actualizat pe 15 octombrie, informațiile privind accesul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul altor state.

Astfel, moldovenii care vor să călătorească în România și să nu fie plasați în autoizolare trebuie să prezinte un certificat Covid. Excepție fac copiii până la 12 ani. De asemenea, persoanele care rămân pe teritoriul României pentru o perioadă mai mică de trei zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în țară, la fel, sunt scutite de carantină.

Pentru a putea ajunge în Ucraina, cetățenii moldoveni trebuie să prezente obligatoriu la frontiera de stat polița de asigurare medicală, emisă de o companie de asigurări din Ucraina și un certificat Covid.

Documentele menționate urmează a fi emise sau traduse în limba engleză. Excepție fac copiii cu vârsta până la 12 ani, ei urmând să dispună doar de polița de asigurare medicală. În absența poliței de asigurare sau a unui document din cele enumerate, trecerea frontierei de stat a Ucrainei, pentru intrare sau tranzit, va fi refuzată.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: