„Ce e cu sănătatea celor de la NewsMaker? Și dacă vom începe să publicăm date personale?” Țîrdea a distribuit postarea unui canal de Telegram anonim 

Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a distribuit o postare a unui canal anonim de Telegram. Autorii postării s-au interesat despre starea de sănătate a redacției NewsMaker și au amenințat că vor începe „publicarea datelor cu caracter personal” și chiar să „iasă la medicii” jurnaliștilor NM. Telefonat de NM, cu solicitarea de a clarifica ce a avut el în vedere, Țîrdea i-a urat jurnalistului sănătate și a închis telefonul. 

Postarea despre starea de sănătate a jurnaliștilor NM a apărut pe unul dintre canalele anonime din rețeaua de canale, loiale Partidului Socialiștilor. Așa au reacționat autorii la publicația NM despre o investigație rusească „Proiect” („Проект”) despre starea de sănătate a președintelui rus Vladimir Putin.

„Ce e cu sănătatea celor care lucrează în redacția NewsMaker? Psihică, desigur? Și dacă, de exemplu, noi vom începe să publicăm date personale cu adresele de domiciliu ale jurnaliștilor/redactorilor? Și dacă de săpat – se poate de găsit și medicii lor care îi monitorizează. Așa și vom afla despre sănătatea mintală a unor angajați din mass-media. Nu, dar ce, acesta tot va fi „jurnalism liber și independent”. Sau nu?”, au scris autorii canalului de Telegram. 

Mai târziu, postarea a fost distribuită și de deputatul socialist Bogdan Țîrdea.

NM a decis să-l întrebe pe deputat ce a avut în vedere atunci când a distribuit o astfel de postare.

În timpul unei convorbiri telefonice, după ce a aflat că este sunat de NM, Țîrdea i-a urat jurnalistului sănătate și a închis telefonul.

De menționat că recent, Țîrdea a distribuit pe canalul său de Telegram și știrea despre blocarea site-ului NewsMaker în Rusia și refuzul NM să îndeplinească cerințele Roskomnadzor.

Aceeași știre a fost publicată pe canalul său de Telegram de un alt deputat socialist Vladimir Odnostalko, iar abonații săi au cerut „găsirea și executarea” jurnaliștilor NM.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Ne mai așteaptă zile ploioase? Prognoza pentru săptămâna viitoare în Republica Moldova

În perioada 14-20 septembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +25°C și minime de până la +11°C. În centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe pentru ziua de luni. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, săptămâna viitoare, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +18°C și +20°C, iar noaptea între +11°C și +12°C. Luni, cerul va fi înnorat.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +22°C și +24°C, iar noaptea între +16°C și +17°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate ploi slabe.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +23°C și +25°C, iar noaptea între +16°C și +17°C. Pentru ziua de luni sunt prognozate ploi slabe.

Amintim că pe 12 septembrie, începând cu ora 15:00 și până pe 13 septembrie, la ora 12:00, mai mult de jumătate din teritoriul țării a fost sub cod galben de ploi puternice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: