happyyes.ru

Ce se va întâmpla cu nunțile planificate pentru acest an? Soluția șefului statului

Igor Dodon susține că este posibil ca restricțiile privind adunările cu un număr mai mare de 50 de persoane să fie revizuite și extinse până la 100 de persoane. Declarația a fost făcută în cadrul platformei online „Președintele răspunde” din 29 mai.

Șeful statului a precizat că revizuirea restricției depinde de evoluția situației epidemiologice din țară. Astfel, cei care planificau nunți pentru perioada următoare ar putea să își urmeze planurile.

„Cel mai probabil, restricțiile privind 50 de persoane vor rămâne pentru o perioadă destul de îndelungată. Eu am văzut că unele țări, Austria, au majorat de la 50 până la 100 de persoane. Teoretic, dacă vom avea o situație pozitivă, nu va fi o creștere a numărului de cazuri, poate vom majora de la 50 la 100 de persoane, dar totul, depinde de situația pandemică”, a subliniat președintele țării.

Amintim că, pe 10 martie, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că toate adunările cu un număr mai mare de 50 de persoane sunt interzise, din cauza riscului răspândirii pandemiei de COVID-19.

Precizăm că, potrivit legii, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică se pedepsește cu amendă de la 22 500 lei la 25 000 de lei aplicată persoanei fizice, și de la 50 000 lei la 75 000 lei aplicată persoanei juridice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Avocații intră în grevă generală: „Asistăm la preluarea controlului politic”. Ce îi nemulțumește

Avocații din Republica Moldova intră în grevă generală, începând cu 15 iulie, în semn de protest față de modificările aduse Legii cu privire la avocatură. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de membrii Consiliului Uniunii Avocaților, care s-au întrunit în ședința extraordinară pe 11 iulie.

Greva va fi menținută până la desfășurarea Congresului extraordinar al avocaților, programat pentru 25 iulie. Pe durata protestului, avocații și avocații stagiari nu vor acorda asistență juridică, iar absența de la activitățile profesionale va fi considerată justificată.

Decizia vine după ce Parlamentul a votat, pe 10 iulie, modificări la Legea cu privire la avocatură. Potrivit președintelui Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, proiectul a fost supus votului „în mod clandestin”, fără consultarea în prealabil a avocaților și fără respectarea procedurilor legale. Potrivit acestuia, amendamentele incluse „afectează grav funcționarea avocaturii ca profesie liberă și independentă”.

„Asistăm la un proces de erodare a statului de drept, prin preluarea de către stat (dar în realitate, de anumite persoane) a controlului politic asupra profesiei de avocat”, a scris Popescu pe rețelele de socializare.

În acest context, Consiliul Uniunii Avocaților face apel către președinta Maia Sandu să nu promulge această lege.

Potrivit deciziei Consiliului, în cadrul Congresului extraordinar din 25 iulie, avocații urmează să dezbată exclusiv subiectul „ingerinței în independența, libertatea și autonomia profesiei, prin acceptarea și votarea amendamentului respectiv”.

Deocamdată, autoritățile nu comentat oficial greva anunțată de Uniunea Avocaților din Republica Moldova și nici acuzațiile și îngrijorările exprimate de reprezentanții profesiei.

Cabinetul Avocatului Denis Terioșchin/Facebook
Cabinetul Avocatului Denis Terioșchin/Facebook

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: