screenshot

Ce-și dorește Ion Ceban pentru Chișinău? Candidat MAN: „Este casa noastră, a tuturor”

Candidatul Mișcării Alternativa Națională (MAN) la funcția de primar al municipiului Chișinău, Ion Ceban, și-a exercitat dreptul la vot. Primarul suspendat al capitalei, care aspiră la un nou mandat, a declarat că a votat pentru un oraș curat, modern, care să se dezvolte și în continuare.

„Chișinău este casa noastră a tuturor. Am votat pentru dezvoltarea Chișinăului – capitala Republicii Moldova. Am votat pentru cei mici, pentru cei mari, pentru cei în etate. Am votat pentru un oraș curat, modern și amenajat. Ca și toți dvs., care locuiți aici, care ați venit sau v-ați născut aici, iubesc Chișinăul și vreau să se dezvolte în continuare”, a declarat Ion Ceban.

Întrebat ce așteptări are de la scrutinul de astăzi, Ceban a declarat că își dorește ca competiția să fie una corectă.

„N-am decât să chem oamenii la vot, pentru că acest scrutin este foarte importat. Va decide cum va arata orașul pe viitor, cum va arata consiliul municipal, ceea ce este foarte important”, a mai spus Ceban.

***

Astăzi, 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova se desfășoară alegeri locale generale în orașe (inclusiv în municipiile Chișinău și Bălți), sate (comune) și raioane, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul acestui scrutin vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).

Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Află tot ce trebuie să știi despre actualul scrutin electoral – AICI.

***

Până la această oră, aproape 243 de mii de moldoveni (8,79%) și-au exercitat dreptul la vot.

Exercitarea dreptului la vot poate fi realizat în baza următoarelor acte:

  • buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova;
  • buletinul de identitate provizoriu;
  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: