Ce spune Moscova despre cererea Tiraspolului de a mări numărul de „pacificatori”? Răspunsul lui Peskov

Moscova a venit cu o reacție la apelul pretinselor autorități de la Tiraspol privind creșterea numărului de trupe ruse care „mențin pacea” în regiunea transnistreană. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că deocamdată Moscova nu a luat o decizie referitor la solicitarea Transnistriei. 

Pe 8 mai, în cadrul unui briefing de presă, Peskov a fost întrebat dacă autoritățile ruse au luat deja o decizie în raport cu solicitarea Tiraspolului.

„Nu încă. Prin urmare, nu este nimic de spus încă aici”, a declarat acesta.

Amintim că, pe 8 mai, „reprezentantul” Transnistriei în Rusia, Leonid Manakov, a declarat Tiraspolul își dorește sporirea numărului de trupe care „mențin pacea” în regiune. Oficialul a spus că solicitarea este argumentată de „riscurile de securitate sporite” în adresa regiunii.

NM a solicitat o reacție din partea Biroului Politici de Reintegrare, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

În context, amintim că, anterior, și așa-zisele autorități de la Tiraspol au solicitat, în repetate rânduri, o creștere a numărului de forțe ruse de „menținere a păcii”, inclusiv prin recrutarea de personal militar din rândul cetățenilor Federației Ruse cu reședința permanentă în Transnistria.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are asigurat necesarul de energie electrică pentru astăzi. Energocom îndeamnă la consum rațional în orele de vârf

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de compania de stat Energocom, care a precizat că, în total, a achiziționat 9 392 MWh.

Potrivit sursei citate, cea mai mare parte, 68,08%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 28,56% provin din surse regenerabile locale și eligibile.

Totodată, 1,95% din energia procurată este cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar 1,42% provine de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru ziua de astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne în continuare dificilă. Menționăm că energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf”, a menționat compania.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: