Ion Ceban

Ceban acuză PAS de „justiție politică“: Mâine dimineața persoanele mele apropiate, inclusiv părinții, trebuie să aștepte show cu mascați

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, susține că are informații potrivit cărora, pe 26 aprilie, vor avea loc percheziții la persoane apropiate lui, inclusiv la părinții săi. Edilul a declarat că în spatele acestor acțiuni ar sta Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

„Am fost anunțat recent, acum câteva clipe, că mâine de dimineață, la zece adrese a persoanelor apropiate mie, inclusiv la părinții mei, toți acești 10 trebuie să aștepte show cu mascați. Show care este organizat în stitul clasic pe care l-am văzut în ultimii 2 ani de pseudo, după părerea mea, guvernare. Au ales să facă un dosar penal, din sursele care le cred, mamei mele. Un dosar legat așa cu ață albă de un fel de trafic de influență”, a declarat primarul.

Ion Ceban a declarat că finalmente ținta acestor acțiuni nu ar fi familia sa, ci el însuși.

„În instanță finală, ținta nu sunt nici ei, nici cei apropiați din jurul meu, ținta finală sunt eu. Ei au cu orice preț nevoie de a pune, măcar pe o instituție pe care nu o controlează, mâna. Și nu pentru a construi pentru că tot de ce s-au atins până acum a fost, într-un fel sau altul, distrus și nu am văzut plusuri nicăieri”, a spus acesta.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a infirmat acuzațiile lui Ion Ceban.

„Curatorii de la Kremlin ai lui Ceban îi dau tot felul de idei năstrușnice despre cum să atragă atenția asupra lui și să se victimizeze. PAS nu s-a implicat și nu se va implica în actul de justiție”, a declarat aceasta.

***

Amintim că, pe 25 aprilie, Ion Ceban a declarat familia sa ar fi fost ținta unor hackeri. Acesta a acuzat PAS că ar fi încercat de mai multe ori accesarea datelor lui cu caracter personal.

Contactat de NM, comunicatorul fracțiunii PAS din cadrul CMC, Sergiu Bejenari, a negat informația.

„Ne-am obișnuit deja că Ion Ceban diseminează minciuni, iar când uită de unde a început minciuna, el se victimizează. Se vrea luat în seamă. Ion Ceban ar fi bine să aibă grijă de problemele orașului, că dacă mai plouă câteva zile, se va spăla tot pavajul și nu va avea ce fotografia pentru rețelele de socializare”, a zis Sergiu Bejenari.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Chiar nu am găsit un moldovean?”: Tofan explică de ce l-a propus pe Năsui ministru la Chișinău

Premierul Vasile Tofan a explicat de ce l-a propus pe deputatul român Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Șeful Guvernului spune că viziunile celor doi coincid inclusiv în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și a taxelor. Tofan a recunoscut, totodată, că a discutat despre candidatura lui Năsui cu premierul României, Ilie Bolojan, în timpul vizitei sale la București.

„Provocările pe care le avem noi țin foarte mult de un sector guvernamental destul de ponderat, unde trebuie să mai reducem costurile. Și în asta crede domnul Năsui. Crede într-un stat mai mic, în cheltuieli bugetare mai mici, în taxe mai mici, companii de stat mai eficiente și mai puține. Ne-am gândit că din moment ce avem aceste provocări, trebuie să punem la cârmă un om care crede anume în aceste lucruri. A fost ministru al Economiei în România, a fost parlamentar în România. Cred că ne va ajuta inclusiv să fortificăm relația noastră cu România. Cred că este o decizie foarte bună”, a declarat Tofan la emisiunea „Pe față”, de la Moldova 1.

Șeful Guvernului a comentat și reacțiile apărute după anunțarea candidaturii lui Năsui, inclusiv întrebările de ce pentru funcție nu a fost ales un cetățean din Republica Moldova.

Tofan a spus că autorităților le este dificil să găsească persoane dispuse să ocupe funcții importante în stat, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție. Potrivit premierului, la concursurile organizate pentru astfel de poziții nu sunt depuse multe candidaturi.

„Ne vine foarte greu să găsim oameni, pentru că nu vor să lucreze la stat. Înainte la stat poate se fura tare mult sau veneau pentru alte scopuri, acum am încrederea că în mare oamenii care vin în poziții importante la stat nu vin să fure, vin să lucreze. Trebuie să fim în primul rând interesați în succesul economic al Moldovei și pe cei mai buni pe care îi găsim să îi aducem. Nu trebuie să fim excesiv de puritani în sensul că doar noi și nimeni mai mult”, a mai declarat premierul.

Șeful cabinetului de miniștri a confirmat, totodată, că, în timpul vizitei sale oficiale la București, a discutat despre Claudiu Năsui cu omologul său român, Ilie Bolojan: „Răspunsul pe care l-am primit a fost satisfăcător pentru mine ca să mergem înainte cu această decizie”.

***

Amintim că, pe 25 august, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat remanieri guvernamentale. Astfel, Eugeniu Osmochescu, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, este propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Totodată, pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării este propus Claudiu Năsui.

În aceiași zi, președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat lui Claudiu Năsui cetățenia Republicii Moldova. Documentul a intrat în vigoare la data semnării.

În prima sa reacție după anunțul premierului, Năsui a declarat că se regăsește în viziunea lui Vasile Tofan privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova și că își asumă „un nou efort reformator”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: