Ceban aruncă taxa de salubrizare pe umerii PAS. Proiectul privind anularea facturii în toată țara, înregistrat în parlament

Deputatul neafiliat Gaik Vartanean, care a aderat la Partidul „Mișcarea Alternativa Națională” (MAN), a înregistrat la Parlament o inițiativă legislativă pentru anularea taxei de salubrizare în toată țara. Înainte de aceasta edilul Ion Ceban, liderul MAN, și Vartanean au semnat inițiativa legislativă. Ceban a menționat că plata poate fi anulată chiar la următoarea ședință a Parlamentului ca să intre în vigoare din 2024. 

„Nu trebuie să așteptăm o lună, două luni. În această joi, la ședința Parlamentului, se examinează miercuri în comisii și 63 de deputați pot anula taxa de salubrizare nu doar în Chișinău, dar peste tot în țară. (…) 63 de deputați pot să o facă chiar în această joi”, a declarat Ceban, în cadrul unei intervenții live pe Facebook.

Ulterior, și la ședința săptămânală a serviciilor Primăriei Chișinău, primarul a vorbit despre taxa de salubrizare.

„În mod intenționat vă spun să nu achitați aceste taxe, ca celor care nu achită din urmă să le vină și amenda, și penalitățile care vor fi aplicate în cazul în care această taxă nu va fi achitată. Ca mai apoi să poată da vina pe Ion Ceban, din nou”, a spus Ceban, adăugând că așteaptă ca „toți deputații, dar mai ales cei 63 PAS, să voteze și taxa nu va mai fi aplicată de anul viitor”.

Mai târziu, Gaik Vartanean a anunțat în cadrul unor declarații de presă că a înregistrat inițiativa legislativă privind anularea taxei de salubrizare în toată țara.

„Sung sigură că toți 100 de deputați vor susține această inițiativă. (…) Cred că ar fi corect ca această taxă să fie anulată nu numai pentru chișinăuieni, dar și pentru toți cetățenii țării. Nu văd care ar putea fi motivele de ce această taxă să rămână”, a menționat Vartanean.

NM a solicitat o reacție de la reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate în contextul inițiativei înregistrate de deputatul Vartanean, dar și a apelului edilului Ceban. Deocamdată nu avem un răspuns.

***

În ajun, primarul capitalei Ion Ceban declara că va merge pe 26 iunie la Parlament pentru a înregistra un amendament la Codul Fiscal, prin care să fie anulată taxa de salubrizare în toată țara. Potrivit edilului, Primăria Chișinău nu poate anula această plată în capitală și că „orice taxă sau impozit de stat și local poate fi modificat/anulat doar de către Parlament”. Astfel, Ceban le-a cerut deputaților PAS să-i voteze propunerea de anulare a taxei pentru 2024 în toată țara și i-a acuzat că l-ar fi discreditat în condițiile în care Primăria Chișinău „nu poate interveni” în anularea plății pentru anul 2023 în capitală.

Taxa de salubrizare este o taxă prevăzută în codul fiscal, dar nicidecum nu este o taxă obligatorie. A fost reacția PAS în contextul afirmațiilor edilului Ion Ceban cu privire la taxa din Chișinău. Partidul a mai spus că „această taxă a fost propusă de Ion Ceban în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), acolo a fost votată și tot în CMC poate fi anulată”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Socialiștii propun lichidarea ANRE și Energocom, iar Ministerul Energiei să le preia atribuțiile

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înregistrat un proiect de hotărâre privind lichidarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și a Energcom. Anunțul a fost făcut joi, 1 octombrie, de Vlad Batrîncea, deputat socialist și vicepreședinte al Parlamentului, care a menționat că cele două entități i-ar „jecmăni pe cei săraci”.

„Nu sunt necesare măsuri de jumătate de măsură — tumoarea trebuie extirpată. Energocom este o organizație distructivă. Din cauza Energocom și a ANRE, oamenii plătesc tarife record și ajung înglodați în datorii. (…) Atât Energocom, cât și ANRE îi jecmănesc pe cei săraci, le numără banii celor săraci, se îmbogățesc de pe urma celor săraci. Acest lucru se numește racket”, a declarat Vlad Batrîncea.

Totodată, deputatul a menționat că cele două entități ar trebui lichidate, iar atribuțiile lor preluate de Ministerul Energiei.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Guvern referitor la inițiativa PSRM, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este instituția care reglementează piața energiei din Republica Moldova. ANRE aprobă tarifele reglementate pentru gaze, energie electrică și energie termică și stabilește prețurile maxime pentru unele produse petroliere.

Energocom este o companie de stat care cumpără și furnizează gaze naturale și energie electrică. Compania are, de asemenea, rolul de a asigura anumite stocuri de gaze pentru situații de urgență și pentru securitatea energetică a țării.

***

Amintim că, pe 28 septembrie, ANRE a aprobat noi tarife la gaz și căldură, care au intrat în vigoare astăzi, 1 octombrie. Astfel, gazul va costa 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, cu 5,84 lei mai mult decât până acum. Pentru consumatorii Termoelectrica, tariful la căldură va crește de la 2.020 la 3.277 de lei/Gcal.

În timpul ședinței ANRE, zeci de oameni, alături de lideri ai partidelor de opoziție, au protestat în fața instituției, alături de lideri ai mai multor partide de opoziție. Unii au spus că pensiile nu le ajung pentru plata facturilor, iar alții au anunțat proteste în fiecare weekend. Manifestanții au cerut, totodată, demisia guvernării și alegeri anticipate.

Ulterior, Partidul Acțiune și Solidaritate a declarat că înțelege îngrijorarea oamenilor legate de noua scumpire a gazului și a căldurii, în prag de iarnă. Formațiunea, aflată la guvernare, a dat asigurări, însă, că autoritățile vor sprijini persoanele vulnerabile prin compensații și vor continua investițiile în securitatea energetică.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: