Captură video/Ion Ceban/Facebook

Ceban cere CMC să adopte „urgent” proiectul care va permite construirea unui parc de tehnologii avansate la Stăuceni: „Nu faceți politică”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a publicat pe 19 august un mesaj video în care își declară susținerea pentru Moldova HiTech Park – primul parc de tehnologii avansate, care urmează a fi construit în orașul Stăuceni, municipiul Chișinău.  Edilul a precizat că va propune examinarea proiectului de decizie privind parcul de tehnologii avansate în Consiliul Municipal Chișinău, în această săptămână. Astfel, Ceban a făcut apel la consilierii municipali „să nu facă politică” și să adopte proiectul de decizie „cât se poate de urgent”.

Astăzi este fixată continuarea ședinței Consiliului Municipal Chișinău. Mai sunt subiecte pe ordinea de zi, care voi solicita să fie transmise la reexaminare. Este vorba despre necesitatea adoptării în regim de urgență a unui proiect nou pe care-l vom propune pentru ziua de joi, și este un parteneriat între autoritățile centrale, Primăria municipiului Chișinău, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină, dar și mulți alții, care se va numi Moldova HiTech Park. (…) Cred că este ceea ce avem noi nevoie. Și vă invit pe toți consilierii să nu faceți politică în ziua de astăzi și să reușim să aprobăm așa cum este nevoie aceste proiect cât se poate de urgent”, a declarat Ion Ceban.

Precizăm că în orașul Stăuceni urmează a fi construit primul parc de tehnologii avansate din țară – Moldova HiTech Park. Acesta va fi dezvoltat pe un teren de 50 de hectare, în proximitatea municipiului Chișinău și a Universității Tehnice a Moldovei și Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – instituții partenere în realizarea proiectului. Configurația parcului va include birouri moderne, laboratoare, campusuri universitare, centre de conferințe și infrastructură destinată colaborării și inovării. Guvernul a mobilizat 200 milioane de euro pentru realizarea proiectului.

Conform proiecțiilor, începând cu 2030, anul estimat al funcționării depline, Moldova HiTech Park va genera „cel puțin 21 600 de locuri de muncă” bine plătite în domenii precum IT, inginerie, servicii și cercetare medicală, microelectronică și industrii creative.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cântece în sprijinul Ucrainei, printre suspiciunile poliției la un festival din Rusia. 100 de persoane, reținute

Aproximativ 100 de persoane au fost reținute la un festival din regiunea Leningrad, Rusia. Reținerile au avut loc în urma unui raid, al cărui motiv a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”, relatează Meduza.

Organele de drept au declarat pentru agenția de stat RIA Novosti că „sub pretextul unui festival muzical, în apropiere de Vîborg, în zona de frontieră a regiunii Leningrad cu Finlanda, s-au adunat cetățeni cu viziuni de stânga radicale”. Potrivit RIA Novosti, motivul raidului a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”.

În urma raidului, au fost reținute aproximativ 100 de persoane – participanți și organizatori ai festivalului. Potrivit agenției ruse, polițiștii percheziționează corturile în căutarea drogurilor și „evaluează pancartele cu simboluri ucrainene, amplasate pe copacii din apropierea scenei improvizate”. De asemenea, de la participanți și organizatori sunt confiscate drone, a căror lansare este interzisă în zona de frontieră, subliniază RIA Novosti.

Potrivit sursei citate, în materialul RIA Novosti nu se precizează despre ce festival este vorba, menționându-se doar că evenimentul are loc din 2023, iar locul desfășurării este ținut secret până în ultimul moment. „Mediazona” a scris, la rândul său, că este vorba despre festivalul Day x Night, la care, potrivit afișului, urmau să evolueze trupe punk din Sankt Petersburg și Karelia. Potrivit Baza, festivalul s-ar fi numit anterior NOJ („Mod de viață nesănătos”).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: