Tudor Mardei / NewsMaker

Ceban îi cere președintei să intervină pentru a clarifica interdicția în România: „Aveți responsabilitatea morală”

Primarul capitalei, Ion Ceban, a publicat un demers adresat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în care îi cere implicarea pentru clarificarea situației privind interdicția pe care a primit-o cu privire la intrarea în România și în tot spațiul Schengen.

Ceban sugerează că această interdicție ar putea fi o măsură politică menită „să influențeze” climatul electoral din Republica Moldova.

Totodată, edilul a declarat că deși au trecut aproape două luni, nu ar fi primit nicio decizie oficială din partea autorităților din România, în pofida cererilor juridice transmise pentru a obține explicații.

„În acest context, având în vedere relațiile tradiționale de prietenie dintre Republica Moldova și România, dar și colaborarea politică recentă – asumată public – dintre echipa dumneavoastră și echipa Președintelui României, domnul Nicușor Dan, care a declarat deschis susținerea pentru campania electorală din 28 septembrie 2025, consider că aveți responsabilitatea morală și competența instituțională de a contribui la clarificarea acestei situații. În lipsa unor explicații concrete și a unor probe clare care să justifice această măsură drastică – motivată generic prin riscuri la adresa „securității naționale”, denotă în mod evident intenția de a influența climatul electoral din Republica Moldova”, se menționează în adresarea lui Ceban.

Președinția nu a comentat deocamdată adresarea edilului.

Amintim că Ion Ceban are interdicție de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie 2025, pentru o perioadă de cinci ani. Măsura este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. Ceban califică decizia drept una politică.

Ministra de Externe de la București, Oana Țoiu, a declarat că decizia de a-i interzice primarului Chișinăului accesul în România a fost luată în contextul în care, de ceva timp, autoritățile române documentează „legături complicate” ale acestuia cu reprezentanți ai Federației Ruse. Oficiala a reiterat, totodată, că decizia prin care Ceban și încă doi cetățeni moldoveni au primit interdicție de intrare pe teritoriul României a fost luată strict „din rațiuni care țin de siguranța națională”. Ceban a respins public aceste acuzații.

Într-un interviu pentru NewsMaker, președinta Maia Sandu a respins acuzațiile lansate de primarul capitalei, Ion Ceban, care a afirmat că interdicția sa de intrare în spațiul Schengen ar fi rezultat dintr-o presupusă „înțelegere” prin care omologul său român, Nicușor Dan, „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat în campania prezidențială din România.

Referindu-se la motivele aplicării interdicției în privința lui Ion Ceban, Sandu a subliniat că „răspunsurile la aceste întrebări pot fi obținute și cerute doar de către persoanele care au fost incluse pe lista sancțiunilor”.

„Ce cred eu despre acest lucru este una, iar ceea ce se întâmplă formal și real este altceva. Guvernul nostru nu poate întreba niciun stat care emite astfel de sancțiuni și nici nu o va face, nu va întreba de ce și în ce scop. Doar respectivele state pot oferi răspunsuri în acest sens”, a menționat președința, precizând că nu s-a adresat autorităților române pe acest subiect.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tiraspolul pregătește un nou protest împotriva politicii economice a Chișinăului

Un nou protest împotriva politicii economice a autorităților de la Chișinău față de regiunea transnistreană este planificat pentru 23 octombrie, la Tiraspol. Manifestația are loc pe fondul eliminării treptate a facilităților fiscale pentru companiile din stânga Nistrului, inclusiv prin introducerea TVA-ului, a accizelor și a taxelor vamale. Chișinăul a calificat anterior protestele organizate în regiune drept acțiuni înscenate.

Locuitorii din stânga Nistrului sunt chemați la manifestație de mișcarea obștească locală „Общеприднестровский народный форум”. Organizatorii îi îndeamnă pe cetățeni să participe pentru a-și „exprima poziția fermă împotriva presiunilor economice” exercitate de Chișinău.

„Deciziile cu caracter de blocadă adoptate în ultimii ani de responsabilii din Republica Moldova afectează grav activitatea economică a întreprinderilor industriale din regiune. Mii de angajați transnistreni riscă să-și piardă locurile de muncă, iar bugetul regiunii ar putea pierde zeci de milioane de dolari. Acest lucru pune în pericol plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale și limitează programele de dezvoltare a orașelor și raioanelor”, se arată în apelul organizației.

Amintim că, la începutul lunii septembrie, un grup de cetățeni a organizat un protest la Bender, în ziua în care acolo s-a desfășurat o ședință a Comisiei Unificate de Control (CUC), la care au participat delegația de la Chișinău și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Participanții au criticat politica economică a autorităților moldovene față de regiune, calificând-o drept „jefuirea poporului transnistrean”, și au cerut Chișinăului să renunțe la ceea ce au numit „blocadă economică”.

Un alt protest a avut loc la Bender pe 15 septembrie, în apropierea unui punct de control. Participanții au venit cu aceleași pancarte ca la manifestația precedentă.

Biroul politici de reintegrare a calificat protestul de la Bender drept o „acțiune înscenată”. Instituția a declarat pentru NM că structurile de la Tiraspol restrâng libertatea de exprimare și îi intimidează sau persecută pe cei care exprimă opinii incomode pentru administrația regiunii.

La rândul său, avocatul Promo-LEX Vadim Vieru a declarat pentru NM că locuitorii regiunii transnistrene sunt aduși cu forța la aceste manifestații. Potrivit lui, autoritățile de la Tiraspol folosesc oamenii pentru a exercita presiuni în mod constant.

***

Începând cu 1 septembrie, agenții economici din regiunea transnistreană achită TVA și accize pentru anumite categorii de mărfuri importate în Republica Moldova. Măsura reprezintă prima etapă a eliminării treptate a facilităților fiscale de care beneficiau companiile din regiune.

De la 1 ianuarie și, respectiv, 1 aprilie 2027, obligațiile fiscale vor fi extinse asupra altor categorii de mărfuri. Autoritățile de la Chișinău intenționează să uniformizeze complet regimul fiscal până la 1 ianuarie 2030.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: