captură video

Ceban susține că este urmărit și s-ar pregăti arestarea sa, după percheziții acasă și în biroul său

Primarul general al mun. Chișinău susține că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar pregăti o campanie de denigrare a sa și ar fi contractat în acest scop o companie condusă de un cetățean al României. Mai mult, edilul susține că este urmărit de „structurile speciale” și ar urma să fie desfășurate percheziții acasă la el, dar și în biroul său din clădirea Primăriei, soldate cu plasarea sa în arest.

În cadrul ședinței Primăriei din 20 septembrie, primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că deține informații, conform cărora, ar fi urmărit de angajați ai „structurilor speciale”, care ar pregăti desfășurarea unor percheziții acasă la el, dar și în biroul de serviciu.

„Cât privește efortul oamenilor de la conducere de a-mi denigra imaginea. Nu mai este o noutate, stimați colegi. În plus, în această săptămână am fost informat că sunt urmărit la fiecare pas. Se ocupă oameni serioși și structurile speciale, pentru a face tot posibilul ca să mă murdărească. Mesajul meu pentru voi este: nu vă chinuiți în zadar să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinetul meu, cheile sunt la paza de la intrare, iar cheia de la ușa casei o pun aici, la birou. Nu am ce ascunde și nu îmi este frică, chiar dacă vi se cere, stimați angajați din structurile de stat să mă șantajați și pregătiți cu percheziții la birou, la domiciliu și eventual arestul meu pentru câteva zile, luni sau chiar mai mult. Vă invit, welcome”, a declarat Ceban.

Edilul a acuzat PAS că ar fi contractat o companie, care ar urma să pregătească o strategie privind denigrarea sa.

„Rămân indiferent față de acțiunile voastre, chiar de faptul că știu că partidul de la conducere se gândește sau chiar deja o face. Contractează serviciile unei companii, în frunte cu o persoană foarte cunoscută în România, asta mi-au transmis chiar și colegii din România, care va avea scopul să facă strategia de denigrare a mea și a colegilor mei”, a spus primarul capitalei.

Ion Ceban a mai declarat că „se merge” pe la pretori, șefii de direcție și primari din suburbii, pentru a-i monta împotriva sa.

„Să știți că problemele oamenilor sunt mult mai fundamentale: scumpirile, imigrația, sărăcia. Oamenii așteaptă rezulte și nu show-uri ieftine pe care le dați pe tavă în așa-numita „luptă cu corupția”. Nu voi ceda. Am încrederea oamenilor și nu o voi trăda. Vor rămâne cei puternici, integri și cei cărora nu le este frică să facă schimbarea. Iar mie nu îmi este frică”, a conchis Ceban.

Am încercat să obținem un comentariu din partea reprezentanților partidului de guvernare – PAS și ai Serviciului de Informații și Securitate. Purtătoarea de cuvânt a PAS ne-a recomandat să solicităm o reacție din partea Guvernului, însă la ora publicării acestei știri, nu am primit un răspuns nici din partea Executivului. Nici reprezentanții SIS nu ne-au oferit, deocamdată, un comentariu.

***

Săptămâna trecută, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei din 13 septembrie, primarul Ion Ceban a declarat că ar fi fost informat de către foști angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) despre posibile sabotări din partea autorităților centrale. Mai exact, potrivit edilului, s-ar urmări provocarea intenționată a apariției mirosului neplăcut de la stația de epurare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie.

Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, care se întinde pe 11 fusuri orare, fiind însoțită de raționalizări, cozi lungi la benzinării și creșteri record ale prețurilor la benzină.

Kremlinul a anunțat marți, 30 iunie, că Rusia se află în contact cu mai multe state și discută posibilitatea importului de carburanți la prețuri acceptabile.

Ministerul rus al Energiei și Ministerul indian al Petrolului nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Potrivit unei surse din industrie, cel puțin 60 000 de tone de benzină au fost deja expediate din India către Rusia. O altă sursă a precizat că două petroliere, fiecare cu încărcături de 30 000–40 000 de tone, se află în tranzit.

O a treia sursă a declarat că Rusia ar urma să importe, în total, aproximativ 400 000 de tone de benzină lunar din diverse țări, inclusiv din Belarus, care deja furnizează combustibil către piața rusă.

Consumul de benzină în Rusia depășește 110 000 de tone pe zi în sezonul estival, când cererea este ridicată.
Deocamdată nu este clar ce rafinărie din India va furniza carburanții.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut duminică, în cadrul unei reuniuni cu membri ai guvernului și alți oficiali, că atacurile cu drone ucrainene asupra rafinăriilor de petrol au dus la apariția unor lipsuri de combustibil în anumite regiuni, însă a dat asigurări că situația este sub control.

Belarus și-a crescut aproape de trei ori livrările feroviare de benzină către Rusia, ajungând la peste 70.000 de tone în prima jumătate a lunii iunie, comparativ cu perioada similară din mai, potrivit calculelor și surselor Reuters.

Totodată, Parlamentul rus a aprobat săptămâna trecută modificări ale codului fiscal menite să atenueze deficitul de carburanți provocat de atacurile cu drone ucrainene, introducând și subvenții pentru importurile de combustibil, corelate cu costurile și prețurile de livrare din India.

În paralel, importurile de petrol ale Indiei din Rusia au atins un nivel record în iunie, potrivit datelor LSEG și Kpler, rafinăriile indiene majorând achizițiile de țiței rusesc pentru a compensa impactul întreruperilor din alte rute de aprovizionare.

Petrolul rusesc a reprezentat mai mult de jumătate din totalul importurilor de țiței ale Indiei în luna iunie, în creștere față de 36,5% în luna mai, arată datele Kpler.

India, al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a importat în iunie aproximativ 2,7 milioane de barili pe zi din Rusia, potrivit estimărilor preliminare Kpler și LSEG.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: