Facebook/Igor Dodon

CEC a înregistrat blocul PCRM-PSRM pentru participarea la scrutinul parlamentar

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat blocul comuniștilor și a socialiștilor pentru participarea la alegerile parlamentare din 11 iulie. Decizia a fost luată pe 21 mai, în unanimitate. De asemenea, a fost înregistrată lista celor 102 candidați la funcția de deputat, propusă de blocul electoral.

Membrul CEC Maxim Lebedinschi a declarat că nu poate participa la exminarea subiectului privind înregistrarea blocului PCRM-PSRM, întrucât pe listă figurează fratele său, Adrian Lebedinschi, creându-se un conflict de interese.

În locul său, secretar al ședinței a fost desemnat Vadim Filipov.

***

Amintim că în frunte listei blocului electoral PCRM-PSRM este Vladimir Voronin. Pe 12 mai, Dodon și Voronin au semnat acordul de crearea a blocului electoral PCRM-PSRM pentru participarea în cadrul alegerilor parlamentare. Comuniștii și socialiștii au declarat că și-au unit forțele din cauza „pericolului asupra suveranității Moldovei”. Pe 13 mai, CEC a înregistrat blocul electoral „Comuniștii și socialiștii”. Iar Igor Dodon a prezentat simbolul formațiunii: o stea în interiorul căreia este o seceră și un ciocan.

Blocul electoral PCRM-PSRM va fi numărul 6 în buletinele de vot.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: