CEC se întrunește în ședință. Va fi aprobat devizul de cheltuieli pentru organizarea anticipatelor
Full Article 50 second read

CEC se întrunește în ședință. Va fi aprobat devizul de cheltuieli pentru organizarea anticipatelor

Comisia Electorală Centrală se va întruni pe 30 aprilie în șediniță. Membrii CEC urmează să aprobe devizul aproximativ de cheltuieli necesar pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Ședința se va desfășura începând cu ora 16:00, conform unei dispoziții semnate de către secretarul instituției, Maxim Lebedinschi.

Precizăm că în bugetul de stat pentru anul 2021 nu sunt prevăzute fonduri pentru organizarea scrutinului anticipat. Deputații socialiști susțin că, din punct de vedere legal, nici Guvernul în exercițiu și nici Parlamentul dizolvat nu mai au prerogativa modificării legii bugetului de stat. De cealaltă parte, parlamentarii PAS spun că ar fi un nou motiv inventat de PSRM pentru a tergiversa organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
***

Președinta țării Maia Sandu a semnat pe 28 aprilie decretul privind dizolvarea parlamentului. Alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura pe 11 iulie.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: