Максим Андреев, NewsMaker

CEDO, hotărâre pe cazul lui Filat: Moldova trebuie să-i achite fostului premier 7 500 EUR

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis o hotărâre în cauza fostului prim-ministru Vlad Filat, intentată împotriva statului Republica Moldova. Curtea a constatat violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil.

Hotărârea a fost emisă pe 31 ianuarie. Potrivit acesteia, statul trebuie să-i plătească fostului premier 7 500 de euro.

Cauza se referă la procedurile penale în care Vlad Filat a fost judecat și condamnat în 2016.

Casa de avocatură Popa și Asociații a anunțat în 2017 că Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Decizia de a se adresa la CtEDO a fost luată de Vlad Filat în contextul în care magistrații din Moldova ar fi emis o hotărâre de condamnare ilegală, spunea avocatul acestuia, Igor Popa.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că fostului premier moldovean Vladimir Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015, atunci când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară. CEDO a anunțat decizia pe 7 decembrie, menționând că aceasta nu vizează celelalte patru plângeri ale lui Filat.

Fostul premier Vladimir Filat preciza că „hotărârea nedefinitivă CtEDO” din 7 decembrie, nu se referă la procesul de judecată în care a fost condamnat. Potrivit lui Filat, „ilegalitățile comise în timpul procesului de judecată”, fac obiectul unei plângeri separate. Adițional, mai spune Filat, Curtea a dat apreciere în ce măsură expunerile publice în cadrul ședinței parlamentare de ridicare a imunității de deputat au respectat sau nu principiul prezumției nevinovăției.

***

Judecătoria Buiucani l-a condamnat în iunie 2016 pe Vladimir Filat la nouă ani de închisoare, fiind găsit vinovat de corupție pasivă și trafic influență. În vara lui 2019, avocații săi au reușit să-i reducă pedeapsa cu 709 zile din cauza condițiilor proaste de detenție. Pe 3 decembrie 2019, a fost eliberat condiționat.

Luând în calcul termenul redus de executare a pedepsei, magistrații au constatat că Filat executase două treimi din pedeapsă și a fost eliberat din detenție. Totodată, judecătorii au anulat decizia de privare a lui Filat de Ordinul Republicii și interdicția de cinci ani de a ocupa anumite funcții.


Подписывайтесь на наш Telegram-канал @newsmakerlive. Там оперативно появляется все, что важно знать прямо сейчас о Молдове и регионе.



Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Посольство России в Республике Молдова

Locuitorii din Transnistria, avertizați să nu transmită date personale celor care promit ajutor pentru obținerea cetățeniei ruse. Ambasada: „Creează riscuri”

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova susține că persoane neautorizate ar încerca să colecteze datele personale ale locuitorilor regiunii transnistrene sub pretextul că îi ajută să obțină cetățenia rusă. În acest context, misiunea diplomatică îi îndeamnă să nu transmită documente sau informații confidențiale unor intermediari.

„Transmiterea către astfel de persoane și structuri a chestionarelor completate, copiilor documentelor, datelor din pașaport și a altor informații confidențiale creează riscuri reale ca acestea să fie utilizate în interesul unor terțe părți care nu au nicio legătură cu instituțiile oficiale ruse”, transmite Ambasada.

Misiunea diplomatică subliniază că doar secția consulară a Ambasadei Federației Ruse și punctul mobil de deservire consulară sunt autorizate să primească documentele necesare pentru obținerea cetățeniei.

„Niciun intermediar, grup de inițiativă, administrator de rețele sociale, „consultant” privat sau altă structură nu este împuternicit să efectueze verificarea chestionarelor, să primească documente sau să participe în orice mod la procedura de obținere a cetățeniei Federației Ruse. (…) Fiți extrem de atenți. Nu permiteți ca interesul dumneavoastră pentru obținerea cetățeniei Federației Ruse să fie folosit pentru realizarea intereselor altor persoane”, mai transmite Ambasada.

Amintim că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat, pe 15 mai, un decret care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene. Potrivit documentului, cetățenii străini și apatrizii cu vârsta de peste 18 ani, care locuiesc permanent în regiune, sunt scutiți de mai multe condiții aplicate în mod obișnuit solicitanților cetățeniei ruse. Printre acestea se numără obligația de a avea domiciliul permanent în Rusia timp de cinci ani, de a demonstra cunoașterea limbii ruse și de a susține examene privind istoria și legislația Federației Ruse. Cererile pot fi depuse direct la reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale Rusiei.

Potrivit celor mai recente date prezentate de pretinsul minister de externe de la Tiraspol, aproximativ 50.000 de locuitori ai regiunii transnistrene au depus cereri pentru obținerea cetățeniei ruse în regim simplificat, în doar o lună de la decretul semnat de Putin.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că autoritățile constituționale de la Chișinău nu pot confirma informațiile privind numărul persoanelor care solicită cetățenia rusă în cadrul noii proceduri. Oficialul a avertizat, totodată, că obținerea cetățeniei ruse poate implica riscuri evidente în contextul războiului din Ucraina.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că se îndoiește că numărul real al solicitanților va fi mare. Șefa statului spunea că mulți locuitori ai regiunii transnistrene sunt interesați mai degrabă de oportunitățile oferite de cetățenia Uniunii Europene și de menținerea stabilității în cadrul Republicii Moldova.


Potrivit datelor Biroului politici de reintegrare, la începutul anului 2026, peste 350.000 de locuitori ai regiunii transnistrene erau cetățeni ai Republicii Moldova, din totalul celor aproximativ 365.000 de persoane înregistrate în Registrul de stat al populației. În regiune se află, de asemenea, un contingent militar rus estimat la 1.000–1.500 de militari, a cărui retragere este cerută în mod repetat de autoritățile de la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: