Cristian Jardan

Ministrul Culturii, despre planul Tiraspolului de a înlocui „Casa rusă” închisă la Chișinău: „Un gest neprietenesc”

„Un gest neprietenesc al Federației Ruse” – așa a comentat ministrul Culturii, Cristian Jardan, intenția Tiraspolului de a deschide o „Casă rusă” în stânga Nistrului, pentru a o înlocui pe cea care urmează să se închidă, într-o lună, la Chișinău. Oficialul susține că inițiativa autorităților nerecunoscute din regiunea transnistreană dovedește, o dată în plus, că decizia Chișinăului de a închide Centrul rus de cultură și știință a fost una „corectă”.

„Nu cunosc detalii. Autoritățile constituționale nu pot interveni, din păcate, în zona din stânga Nistrului. (…) Iarăși, e un gest neprietenesc al Federației Ruse. Nu știu de câte ori se mai poate repeta acest lucru. (…) Noi așteptăm data de 4 iulie, când își va încheia activitatea acest centru cultural. Iată încă un argument în plus că decizia pe care am luat-o a fost una corectă”, a declarat Jardan pe 3 iunie, după ședința Guvernului.

Oficialul a precizat că, în prezent, Centrul rus de la Chișinău continuă să activeze. Acesta urmează, însă, să își închidă ușile într-o lună – pe 4 iunie: „Noi nu cunoaștem cu ce se ocupă. Niciodată nu am avut nicio relație cu ei”.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a precizat că deschiderea unui asemenea centru ar necesita semnarea unui acord bilateral Republica Moldova și Federația Rusă.

„Orice acțiune de acest fel în afara cadrului legal bilateral nu se încadrează în spiritul relațiilor internaționale și dreptului internațional. Nu considerăm că acest lucru ar putea aduce beneficii cooperării dintre cele două state, mă refer la Republica Moldova și Rusia”, a mai spus Chiveri.

Reamintim, pretinsul ministru de „externe” al regiunii transnistrene, Vitalii Ignatiev, a anunțat pe 2 iunie că Tiraspolul intenționează să deschidă o „casă rusă” în regiunea transnistreană după încetarea activității Centrului rus de știință și cultură de la Chișinău. Acesta susține că inițiativa este un răspuns la ceea ce a numit „limitarea prezenței Rusiei” în Moldova.

Biroul politici de reintegrare a precizat, într-o reacție pentru NewsMaker, că reprezentanții de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a decide deschiderea unor asemenea centre pe teritoriul Republicii Moldova.

***

Amintim, Centrul rus de știință și cultură din Chișinău funcționează din 2009, în baza unui acord semnat la Moscova în 1998.

În noiembrie 2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat denunțarea acordului. La scurt timp, și Parlamentul a votat denunțarea documentului. Decizia a fost motivată de încălcarea repetată a spațiului aerian al țării de către drone rusești, inclusiv incidentul din februarie 2025.

Pe 5 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a notificat oficial partea rusă despre încetarea acordului. Conform prevederilor documentului, denunțarea produce efecte după șase luni de la notificare, ceea ce înseamnă că acordul care stă la baza activității Centrului își va înceta valabilitatea la 4 iulie 2026.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tv8.md

Ministerul Apărării, reacție la sesizările locuitorilor din Orhei și Călărași privind o dronă și o explozie

Ministerul Apărării a declarat că nu au fost înregistrate survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova în perioada în care locuitorii din Orhei și Călărași au raportat un obiect zburător asemănător unei drone și o explozie. Instituția i-a îndemnat pe cetățeni „să se informeze din surse oficiale și credibile și să evite distribuirea informațiilor neverificate”. Precizările au fost făcute după ce poliția a anunțat că a fost sesizată de doi locuitori din cele două raioane și că verifică informațiile. Înaintea reacției Ministerului Apărării, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova”.

„În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind presupuse survolări neautorizate și explozii în unele localități din raioanele Orhei și Călărași, Ministerul Apărării informează că, potrivit datelor disponibile, în intervalul de timp la care se face referire nu au fost înregistrate survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova. Ministerul Apărării îndeamnă cetățenii să se informeze din surse oficiale și credibile și să evite distribuirea informațiilor neverificate”, a declarat Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

***

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat, în dimineața zilei de 20 septembrie, că, în jurul orei 01:50, un locuitor al satului Berezlogi a sesizat poliția din Orhei, comunicând că a observat pe cer un obiect zburător asemănător unei drone. Ulterior, în jurul orei 02:00, un locuitor al satului Dereneu a informat poliția din Călărași că a observat o lumină puternică pe cer, urmată de o explozie. IGP a precizat că polițiștii efectuează verificări, iar în timpul cercetărilor preliminare nu au fost depistate fragmente, urme de impact sau incendii care să confirme producerea unei explozii ori căderea vreunui obiect.

La scurt timp, Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un aparat de zbor asemănător unei drone, observat în această noapte în zona localităților Berezlogi, raionul Orhei, și Dereneu, raionul Călărași, unde ulterior s-a produs o explozie în zbor”. „Un asemenea incident reprezintă o încălcare inacceptabilă a spațiului aerian al țării noastre și constituie o amenințare directă pentru securitatea și siguranța cetățenilor. (…) Suveranitatea, integritatea teritorială și spațiul aerian al țării trebuie respectate pe deplin”, comunica Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Detalii AICI.

***

De precizat, în acest context, că, în cazul exploziei și al fragmentelor de dronă găsite pe 18 septembrie la Colonița, municipiul Chișinău, Ministerul Apărării a declarat că nu a înregistrat acest survol. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: