Cetatea Soroca

Cetatea Soroca se redeschide: are ascensor, inclusiv o capcană „gura de lup” la intrare

Pe 17 aprilie, Cetatea Soroca își redeschide porțile pentru vizitatori. Anterior fortăreața a fost închisă periodic pentru efectuarea mai multor lucrări interioare și exterioare, care au fost deja finalizate, scrie IPN.

Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie „Nicolae Bulat” din Soroca, Victor Botnaru, a declarat pentru sursa citată că lucrările preconizate la cetate s-au finalizat în totalitate. Cu ajutorul unor tehnologii revoluționare s-au curățat zidurile cetății pe exterior și interior. „S-au amenajat două din trei cazemate (depozite). În cazul unuia rămâne să fie luată hotărârea în ce mod să fie conservat astfel încât să fie vizibil. (…) Avem amenajată o balustradă nouă. De asemenea, avem amenajată capcana „gura de lup” de la intrarea imediată lângă pragul cetății”, a menționat directorul muzeului.

De asemenea s-au efectuat lucrări de hidroizolare și de amenajare a scurgerilor la nivelul superior și cel mediu. O altă realizare este instalarea în unul dintre turnurile cetății a ascensorului pentru persoanele cu dizabilități.

Cetatea va fi deschisă pentru vizitatori de la ora 08.30 și până la 17.30. Pentru adulți, prețul de intrare este de 30 de lei, pentru elevi – 15 lei, iar copiii de până la 7 ani intră gratuit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md/imagine simbol

Cazurile de infecții respiratorii s-au dublat după începutul noului an școlar. Recomandările ANSP

Numărul cazurilor de infecții respiratorii a crescut de peste două ori odată cu începerea noului an școlar. Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că, în perioada 7–10 septembrie, au fost înregistrate 1 129 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 548 de cazuri în perioada 31 august–3 septembrie.

Revenirea copiilor și a elevilor în colectivități poate favoriza transmiterea infecțiilor respiratorii, în special în condițiile contactului apropiat și ale timpului petrecut în spații închise”, a menționat ANSP.

Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, instituția recomandă spălarea frecventă a mâinilor, aerisirea încăperilor și respectarea regulilor de igienă atunci când tușim sau strănutăm.

Părinții sunt îndemnați să nu-și trimită copiii la școală sau grădiniță dacă aceștia au febră, tuse sau secreții nazale. În astfel de cazuri, ANSP recomandă consultarea medicului de familie și evitarea automedicației.

Instituția mai recomandă o alimentație echilibrată, consumul suficient de lichide și odihnă adecvată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: